Iov 40

32 versete·citire ~2 min

Şi Domnul i-a mai grăit lui Iov, zicând :
„Crezi tu că poţi să-L judeci pe Cel-De-a-gata-Sieşi?, că Dumnezeu răspunde cumva mustrării tale?”
Şi Iov I-a răspuns Domnului, zicând:
„Mă judec eu cu Domnu’n dojană şi mustrare, eu, bietul, cel ce’n faţă cu’acestea sunt nimic? cu-atâtea înainte-mi, eu ce să mai răspund? Ci mâna mi-o voi pune, cuminte, peste gură:
dac’am vorbit o dată, de-acum nu mai vorbesc”.
Dar Domnul, răspunzându-i lui Iov, i-a zis din nor:
„Nu! Strânge-ţi bărbăteşte mijlòcu’n cingătoare: Eu întrebări voi pune, iar tu ai să-Mi răspunzi. †
Te-abaţi din judecată şi-o măsluieşti măiestru ca să te-arăţi tu drept?
Au braţul tău e-asemeni cu-al Domnului din cer, sau glasul tău e tunet aşa cum este-al Lui?
Atunci, hai, pune-ţi pene şi zboară şi te-avântă şi’mbracă-te cu slavă şi cinste până’n tălpi:
Trimite-ţi vistavoii să-ţi trâmbiţe mânia, smereşte-i tu pe cei ce te’nfruntă cu trufie,
topeşte-i pe cei mândri, stârpeşte-i tu de’ndată pe cei necredincioşi,
ascunde-i în pământ şi fă-le frumuseţea din chip să se dezghioace!
De faci aşa, Eu Însumi Mă pun de mărturie că dreapta ta e’n stare, şi ea, să mântuiască.
Dar, iată, lângă tine stă el, Hipopotamul ! El paşte iarba verde întocmai ca şi boul.
Vezi ce putere are în coapsele-i de piatră şi ce putere’n muşchii îngrămădiţi pe pântec;
el coada şi-o’ncordează de parcă-ar fi de cedru şi za îi este trupul, cu’mpletituri de vine;
cât despre coaste, ele sunt coaste de aramă, spinarea toată-i parcă de fier topit, vărsat.
El de la Domnul este zidirea cea dintâi , făcută ca să-şi râdă de ea îngerii Săi ;
iar de-a venit în munte stâncos, prăpăstios, subpământene bestii se’nveselesc de el.
El doarme pe sub feluri şi feluri de copaci, pe lângă păpurişuri şi trestii şi rogoz,
dar şi copaci cu fală se’nalţă’n umbra lui, ai ţarinii pilaştri cu ramuri şi stâlpări.
De se revarsă apa umflată, el nu simte, sperând că şi Iordanul va curge’n gura lui.
Cine-l va prinde oare, întreg, în văzul său şi-i va străpunge nara?
Vei pescui tu oare’n cârlig Leviatanul să-i pui la nas căpăstru, †
să-i pui belciug în nară şi să-l străpungi în falcă cu toartă de argint?
Îţi va vorbi el ţie rugându-se de tine cu grai de umilinţă?
Va face el cu tine un legământ de pace şi-l vei lua la tine ca să-ţi robească’n veci?
Te vei juca cu dânsul cum joci o păsăruică, legându-l ca pe vrăbii’n hârjoană de copii?
Hrăni-se-vor dintr’însul, precum din peşte, neamuri, şi-or vrea Fenicienii să şi-l împartă’n târg?
Nu duce’ntreaga flotă un solz din coada lui, nici capul său o gloată de luntri pescăreşti.
Hai, vino!, pune-ţi mâna pe el: doar amintindu-ţi de ce-are el în gură, vei trage-o ca din foc.