Iov 21
- Şi răspunzând Iov, a zis:
- „O, ascultaţi, prieteni, cuvintele-ascultaţi-mi, să nu rămân cu-atâta din mângâierea voastră!
- Îngăduiţi-mi dară să mai vorbesc şi eu, şi numai după-aceea să mă luaţi în râs.
- Ce? credeţi că mustrarea mi-o’ndrept către un om? sau care-ar fi pricina să nu-mi stârnesc mânia?
- Uitaţi-vă la mine, miraţi-vă’ndelung cu falca rezemată’ndesat în podul palmei. †
- Că de-mi aduc aminte, mă prinde tulburarea şi carnea de pe mine mă arde şi mă doare.
- De ce necredincioşii se ţin întregi în viaţă şi-ajung la bătrâneţe – ba chiar în bogăţii? †
- Urmaşii lor se’nalţă, un suflet după altul, feciorii li se’mbie aici, sub ochii lor; †
- ei au în case sporuri, şi frică nicăieri, şi vargă de la Domnul nu stă deasupra lor, †
- nici nu le fată vaca’nainte de-a fi vremea, nici leapădă din pântec, şi nici rămâne stearpă; †
- ei dăinuiesc ca oaia ce nu cunoaşte vârstă, copiii lor prin preajmă tresaltă dănţuind †
- şi’n mâini cu alăute şi’n sunet de chitară se veselesc cântându-şi plăcerea de a fi. †
- Ei viaţa şi-o termină’ncărcaţi de bunătăţi şi-adorm întru odihna locaşului de veci. †
- Dar ei ziceau spre Domnul: – Ci dă-mi-te încolo, că drumurile Tale nu vreau să le cunosc; †
- au cine-i Preasătulul, ca să-I slujim noi Lui? şi ce folos ni-i nouă de-L vom întâmpina?… †
- Că ei pe cele bune le-aveau în mâna lor şi fapta ticăloasă păreau că nici n’o văd. †
- Dar zici: – Nu, ticăloşii n’au candelă nestinsă; asupra lor veni-va surparea de istov, dureri îi vor cuprinde, ţâşnite din Mânie; †
- ei fi-vor ca o pleavă de vânturi vânturată, ca pulberea’n furtună: vârtej în spulberare. †
- El [Domnul] nu i-i face pe fii moştenitori; îi va plăti cu plată’ndesată, ca s’o ştie,
- cu ochii lui să-şi vadă rostogolirea’n gol şi nici o mântuire nu-i vină de la Domnul;
- că oare ce-i mai pasă de-ai lui de după el când lunile-i la număr sunt gata socotite? †
- Priceperea, ştiinţa, nu Domnul le învaţă? şi nu-i tot El Acela ce judecă omorul?
- Acesta, iată, moare’n puterea lui deplină, în culmea’mbelşugării şi-a traiului tihnit,
- cu maţele’mbuibate în straturi de grăsime, cu măduva din oase mustind pe dinafară,
- în timp ce altul moare cu sufletul amar, că nu-i fu dat în viaţă să guste nici un bine;
- şi, totuşi, laolaltă dormi-vor în ţărână, învăluiţi în viermii putreziciunii lor. †
- Deci, vă cunosc pornirea cu care staţi asupră-mi;
- că ziceţi: Unde-i casa boierului de ieri şi unde e bordeiul în care-au stat mişeii? †
- Hai, întrebaţi drumeţii şi nu daţi cu piciorul la ce vor spune ei,
- că’n ziua nimicirii cel rău este cruţat şi’n zilele mâniei e pus la adăpost. †
- Cine-o să-i spună’n faţă pe ce drum a umblat şi cine-o să-i plătească chiar după fapta lui?:
- În groapă s’a fost dus şi doar deasupra gropii rămâne veghetor ;
- dulceaţă i se’mbie din bulgării clisoşi , în urma lui se mişcă toţi oamenii’n convoi, mulţimi nenumărate îl însoţesc din faţă .
- Cum dar îmi staţi de taină cu mângâieri deşarte? O, nu, în faţa voastră nicicum n’oi conteni!” †