Iov 19
- Atunci Iov a început să vorbească şi a zis:
- „Cât oare veţi mai plânge prin sufletu-mi trudit, surpându-mi-l cu vorbe?…
- Să ştiţi doar că El, Domnul, El m’a făcut cum sunt; iar voi, neruşinaţii, mă’nvinuiţi pe mine!
- Chiar dacă adevărul e că m’am înşelat, a mea e înşelarea; şi de-am grăit cuvinte ce nu se cuveneau, sunt graiurile mele, dar nu fără măsură. †
- Şi dacă voi acuma vă’mpăunaţi asupră-mi şi mă’nfruntaţi cu scârbe,
- să ştiţi că Domnul este Cel ce m’a răvăşit şi că deasupră-mi astfel Şi-a înălţat cetatea. †
- Ei, iată,-mi râd de scârbe şi nu voi mai grăi, că strig după dreptate, dar nici o judecată! †
- Zidit sunt împrejuru-mi şi nu e chip să trec, un văl de întuneric mi-a aşezat pe faţă;
- m’a dezbrăcat de slavă şi de pe fruntea mândră tot El mi-a luat cununa;
- m’a rupt în bucăţele, de-a roata, şi m’am dus; nădejdea mi-a tăiat-o cum ai tăia un pom;
- cu groaznică urgie asupră-mi S’a pornit şi-a socotit că’n luptă aş fi duşmanul Său; †
- haidăii Lui venit-au asupră-mi pân’ la unul, în drumurile mele m’aşteaptă ochi la pândă; †
- s’au depărtat de mine, da, chiar şi fraţii mei: la cei străini ei cată mai mult decât la mine; prietenii mei, iată-i, îmi sunt nemilostivi. †
- Cei ce mi-au fost aproape se uită’n altă parte şi cei ce mă ştiură pe nume m’au uitat; †
- vecinilor de-acasă şi slujnicelor mele le-am devenit străin;
- îmi chem pe nume sluga şi ea nu mă ascultă şi-o rog cu gura mea;
- cu-aceeaşi rugăminte dulceagă-mi chem femeia şi-i linguşesc pe fiii ibovnicelor mele; †
- dar ei pe totdeauna cu toţi m’au părăsit; de cum mă scol, aruncă’mpotrivă-mi vorbe grele.
- Toţi cei ce mă ştiură’ndeaproape m’au urât, pe care-i îndrăgisem s’au ridicat asupră-mi. †
- Ţesuturile cărnii mi s’au topit în piele, iar oasele în zgârciuri de-abia că se mai ţin.
- Prieteni, aveţi milă de mine, milă daţi-mi, că-a Domnului e mâna ce s’a atins de mine!
- De ce mă luaţi la goană, aşa cum face Domnul, şi’n cărnurile mele rămâneţi nesătui?
- Ah, cine-ar fi să scrie şi graiurile mele, şi astfel să le pună pe toate într’o carte,
- cu fier-peniţă scrise, sau cu condei de plumb, sau chiar săpate’n stâncă şi să rămână’n veac?
- Căci ştiu că veşnic este Acel ce-o să-mi dezlege târziul pe pământ; †
- da, pielea, care’ndură acestea, va’nvia. Că de la Însuşi Domnul mi s’au făcut acestea †
- pe care mi le ştiu, pe care eu, nu altul, cu ochii le-am văzut, pe toate care-aicea în sân s’au săvârşit. †
- Iar dacă voi veţi zice: Ce vom grăi’mpotrivă-i? găsi-vom noi pricìnă de’ndreptăţire’n el ?,
- o, temeţi-vă şi voi de scoarţă, de’nveliş; că va veni mânia în cei fără de lege şi-atunci vor şti ei unde li-i miezul plin de seve”.