Iov 37
- Da, inima din mine sub cer s’a scuturat şi-a curs din locul ei.
- Auzi, ascultă’n iureş a Domnului mânie, cum cercetarea-I iese din gură ca un tunet. †
- Sub ceru’ntreg ţâşnirea, lumina Lui, ea însăşi pe aripile Terrei. †
- În urma ei, un vuiet cu voce de strigare: El tună lung din glasul nestăvilirii Lui, nimic nu se opreşte, căci vocea Lui se-aude. †
- Cel-Tare face tunet din glasu-I minunat căci lucruri mari lucrează, necunoscute nouă. †
- Poruncă-i dă zăpezii: – Te-aşterne pe pământ!, şi ploi să cadă iarna, ale puterii Lui. †
- Pe omul tot, El pune, cu mâna Sa, pecete, aşa ca fiecare să-şi ştie slăbiciunea.
- Sălbăticiunea intră sub adăpostul ei şi-adoarme în culcuş. †
- Furtuna vine’n cercuri din tainice cămări, din culmi înalte, frigul.
- Suflarea Celui-Tare preface apa’n gheaţă, El cârmuieşte apa precum Îi este voia; †
- şi norul se prelinge ungând pe cel ales , lumina lui pătrunde prin ceaţă, risipind-o.
- El este Cel ce’nvârte, rotund, pornite cicluri, în propria-I voinţă, spre săvârşirea lor; oricâte porunceşte se rânduiesc printr’Însul, cu totul, pe pământ: †
- ori pentru vreo certare, ori pentru moarte’n lut, ori pentru orice milă ce s’ar afla într’Însul.
- O, ia aminte, Iov, stai locului şi’nvaţă a Domnului putere! †
- Ştii tu ce aşezare Şi-a pus în fapte Domnul când El din întuneric a izvorât lumină?
- Ştii tu vârtejul tainic ce risipeşte norii şi taina dinlăuntru-a căderii celor răi,
- tu, omul cel al cărui veşmânt se încălzeşte când vântul din austru se odihneşte’n câmp?
- Poţi tu să’ntinzi tăria cu Cel-De-odinioară, cea tare ca lumina răsfrântă’n revărsări? †
- Învaţă-mă, hai, spune-mi, ce voi grăi cu El? şi, dacă da, eu vorba mi-o priponesc aici.
- Stau oare lângă mine un scriitor, o carte, ceva care să-l facă pe om să stea tăcând?
- Că nu toţi văd lumina aceea preacurată de-atunci, din începuturi, lucind din depărtări, aşa cum ea luceşte când El aprinde norii,
- da, nori de miazănoapte, cu faţa lor de aur, în care numai slavă e-Atoateţiitorul.
- Că nu aflăm un altul la fel întru putere ca El, Cel ce dreptate le face celor drepţi; tu nu vrei să-L auzi? †
- De-aceea ne vom teme noi, oamenii, de El, cu teama omenească a inimii’nţelepte”.