Iov 14
- Născutul din femeie e om cu viaţă scurtă şi plină de necazuri. †
- Ca floarea înfloreşte, şi după-aceea cade, şi fuge ca o umbră, şi n’are vreun răgaz. †
- Nu-i el acel pe care l-ai luat la cercetări şi l-ai silit să-ţi vină sub ochi la judecată? †
- În cazu-acesta, cine-i curat de tină? Nimeni, chiar da că-i va fi viaţa o zi doar pe pământ. †
- Că Tu la socoteală şi lunile i-ai pus; i-ai pus hotar în vreme, hotar de netrecut. †
- Mai lasă-l din privire, dă-i timp să se-odihnească, să-i placă şi lui viaţa măcar cât unei slugi! †
- Că până şi copacul, tot are o nădejde: chiar dacă-l tai, trupina mai poate să’nflorească, şi nici lăstarii fragezi din ea nu vor lipsi; †
- chiar dacă rădăcina’n pământ îmbătrâneşte şi trunchiul printre pietre se macină murind,
- adulmecarea apei îl face s’odrăslească şi va rodi crenguţe ca un răsad de ieri.
- Dar omul, dacă moare, se prăbuşeşte’n hău, şi dacă muritoru-a căzut, mai mult nu e. †
- Că prin lucrarea vremii chiar marea scade’n maluri şi râu-şi pustieşte zăvoaiele şi seacă;
- la fel, şi omu-adoarme şi nu se mai ridică, şi pân’ce va fi cerul, el nu se mai trezeşte, nu, nu se mai deşteaptă din somnul său adânc. †
- Măcar de m’ai ascunde în iadul cel de jos , sub pază, pân’ la vremea când ţi-a trecut mânia şi-ai rândui o vreme să-ţi aminteşti de mine;
- că dacă omul moare şi înc’ar mai trăi chiar când şi’ncheie viaţa cu ziua cea din urmă, aş aştepta’n tăcere pân’ce din nou voi fi.
- Apoi mă vei chema, şi eu Îţi voi răspunde: Nu’ndepărta zidirea făcută chiar de Tine! †
- Dar Tu ţii socoteala la tot ce fac eu zilnic şi nu, nimic nu-ţi scapă din bietele-mi păcate; †
- în sac ţii sub pecete a’mele făr’delegi şi însemnezi chiar orice-am greşit fără de voie. †
- Aşa precum un munte’n cădere se prăvale, aşa precum o piatră în locu-i se’nvecheşte,
- cum apele rod pietre şi’ntinsele şuvoaie duc straturi de pământ, aşa în om Tu spulberi puterea de-a’ndura:
- întinzi de el pân’ vine sfârşitul, şi s’a dus, îi schimbi înfăţişarea şi-apoi îl dai afară. †
- Şi de i-au fost feciorii la număr mulţi, nu ştie, iar de i-au fost la număr puţini, nici asta ştie; †
- el ştie doar atâta: că trupul l-a durut şi sufletul i-a plâns”.