Iov 38
- După ce a încetat Elihu de a mai vorbi, zis-a Domnul către Iov prin vifor şi nor : †
- „O, cine e acela ce sfatul Mi-l ascunde şi-n noduri de cuvinte M’ascunde chiar pe Mine?
- Încinge-ţi bărbăteşte mijlòcu’n cingătoare: Eu întrebări voi pune, iar tu ai să-Mi răspunzi. †
- Unde erai când Însumi întemeiam pământul? Hai, spune-mi, dacă ştii! †
- Ştii oare cine-anume i-a hotărât măsuri, sau cine-a pus o plasă de funii peste el? †
- şi, dacă-l ţin pilaştrii, în ce sunt ei înfipţi? sau cin’ i-a pus tărie de piatră unghiulară? †
- hai, cine?; toate-acestea când stele se năşteau şi îngerii Mei (da, toţi!) Mă preamăreau în cor? †
- Când marea se născuse din sânul maicii sale şi se vărsa pe-alături, au cine a’ngrădit-o? †
- că scutece de neguri am pus pe trupul ei şi norul drept veşmânt
- şi’n jurul ei hotar şi lacăte la porţi, †
- zicându-i: – Pân’aici doar să vii, şi nu mai mult, şi valurile tale să se zdrobească’n tine! †
- Au peste tine’ntins-am arìpile luminii, şi’n veacul tău menirea luceafăru-şi căta,
- anume să apuce pământul de la colţuri să-l scuture de toată nelegiuirea lui?
- Au tu ai luat ţărână din lut şi i-ai dat viaţă şi ai făcut dintr’însa pământ cuvântător?
- Au tu ai luat lumina din cei nelegiuiţi? dar braţul celor mândri, au tu l-ai sfărâmat? †
- Venitu-i-ai tu mării’n adâncuri, la izvoare? umblat-ai tu vreodată pe urmele genunii? †
- Ţi s-au deschis, de frică, cumva, porţile morţii şi s’au holbat’nainte-ţi ai iadului portari? †
- Aflat-ai tu lăţimea pământului sub cer?, hai, spune: câtă, cum e?,
- şi unde-i ţara’n care se ghemuie lumina? dar bezna, ce loc are?
- de le cunoşti hotarul, hai, du-Mă tu de mână la’ncheietura lor!
- Le ştii?, că doar pe-atuncea erai şi tu născut, şi-al anilor tăi număr îl ştii cât e de mare… †
- Ajuns-ai tu vreodată’n cămările zăpezii? dar grindina, văzut-ai din ce cămări se-azvârle †
- ca Eu să-ţi port de grijă când te pândesc vrăjmaşii la vreme de războaie, la ceas de bătălii? †
- De unde iese bruma? de und’ se răspândeşte austrul pe pământ? †
- Au cine-i gată ploii largi curgeri în şuvoaie şi fulgerului cale şi tunetului drum, †
- aşa încât să plouă’n pământ nelocuit şi’n apriga pustie umblată de ţipenii, †
- să sature pământul înţelenit, deşert, să facă să răsară păşuni cu iarbă deasă? †
- Hai, cine-i tatăl ploii şi cine-i cel ce naşte în aer stropi de rouă? †
- Ce pântec naşte gheaţa şi cine zămisleşte, mai blândă, bruma’n cer,
- să se pogoare, apă, dar nu curgând ca apa? Adâncul are-o faţă; ei, cine-a rânduit-o?
- Ştii tu prin ce belciuge Pleiadele se leagă? Deschis-ai tu’ngrădirea ce ţine Orionul? †
- Au tu eşti cel ce sparge, la vreme, Zodiacul şi-aduce jos, de chică, luceafărul-de-seară?
- Ce zici?: cunoşti tu oare schimbările din cer şi cele de sub ceruri, că laolaltă merg? †
- Poţi tu să chemi la tine, cu voce arsă, norul, şi el să mi te-asculte cu revărsări de apă?
- Poţi tu trimite’n ţintă iuţi trăsnete, şi ele să meargă şi să-ţi spună: – Ajuns-am; ce să facem?…
- Cine i-a dat femeii ştiinţa de a ţese, ca şi pe-aceea, veche, de-a face-alesături?
- Au cine ţine’n număr, cu’nţelepciune, norii, şi cerul îl apleacă, prielnic, spre pământ, †
- să se reverse-asupră-i ca pulberea’n vântoase, măcar că-l întărisem ca piatra’n patru muchii?
- Tu eşti cel ce vânează mâncare pentru lei şi potoleşte foamea balaurilor mari, †
- când toţi aceştia, gheme’n culcuşuri, stau la pândă sau se ascund în dese hăţişuri prin păduri?
- Cine-a avut în grijă să’ndestuleze corbul, când puii lui spre Domnul de foame croncănesc şi umblă’ncoace’ncolo în căutarea hranei? †