Iov 35

16 versete·citire ~1 min

  1. Elihu a vorbit mai departe şi a zis:
  2. „De ce-ai adus tu toate acestea’n judecată? Tu cine eşti, de zis-ai: – Eu, eu sunt drept la Domnul!?,
  3. sau spui: – Ce-mi este bine sau rău, păcătuind?
  4. Acum îţi voi răspunde, şi ţie, dar şi celor ce-ţi sunt prieteni, trei.
  5. Priveşte’n cer şi vezi şi socoteşte norii, cât îţi sunt ei de sus.
  6. Păcătuieşti; ei, şi? iar dacă mult îţi este păcatul, ce poţi face?
  7. De vreme ce, să zicem, eşti drept, Lui ce-o să-I dai? sau, dacă vrei, ce oare ia El din mâna ta?
  8. Păcatul tău l-atinge tot pe un om ca tine, dreptatea ta-l priveşte pe fiul pui de om.
  9. Ei sunt acei ce strigă sub cruntă asuprire şi ei răcnesc din braţu’nmulţit în jurul lor.
  10. Şi n’au zis: – Unde-i Domnul, Cel care m’a făcut? şi Cel ce rânduieşte vegheri la ceas de noapte,
  11. Cel ce mă osebeşte de vitele ţărânii, de păsări în văzduh?
  12. Acolo or să strige şi n’or fi auziţi, şi-aceasta din pricìna ocării celor răi.
  13. Că Domnul nu voieşte să vadă făr’de-calea ; Atoateţiitorul, El Însuşi ia aminte
  14. la cei fără de lege, şi mă va mântui. Iar dacă poţi să-L lauzi, aşa cum este El, El te-o chema’nainte-I şi te va judeca.
  15. Şi-acum, că nici mânia nu I se ia în seamă şi nici că El cunoaşte prea bine ce-i greşala,
  16. zadarnic îşi deschide Iov gura să grăiască şi, neştiind ce spune, se-agaţă de cuvinte”.