Învățătura Sfinților Părinți
Filocalia
sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși
Filocalia — iubirea de bine, de frumos — este antologia clasică a spiritualității răsăritene, alcătuită în 1782 la Veneția de Sfântul Macarie Notaras al Corintului și Sfântul Nicodim Aghioritul, după manuscrise păstrate de secole în mănăstirile athonite. Cuprinde scrierile celor mai însemnați părinți duhovnicești ai Răsăritului — de la Sfântul Antonie cel Mare (sec. III) până la Sfântul Grigorie Palama (sec. XIV) — și învață cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși.
În limba română, traducerea de referință este lucrarea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae (1903–1993), realizată între 1946 și 1991, în 12 volume, cu introduceri și note proprii. Traducerea folosită aici este reeditarea Editurii Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (București, 2008), tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
„Doamne, primește munca acestei traduceri ca pe o rugăciune pentru sufletul scumpei mele copile Mioara.”
— Dedicația Părintelui Stăniloae către fiica sa adormită
Selecție
Cuvinte din Filocalie
Mai jos, 19 de cuvinte alese din volumul I, pe parinți. Pe pagina principală, o învățătură din rotirea de 287 se schimbă în fiecare zi.
Sfântul Antonie cel Mare
Rațiunea ne face vrednici să ne numim oameni. Iar de nu o avem pe aceasta, numai cu glasul și cu forma mădularelor ne deosebim de dobitoace. Să recunoască omul cu mintea întreagă că este nemuritor, și va urî toată pofta cea păcătoasă, care se face între oameni pricină de moarte.
Oamenii se socotesc raționali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raționali. Unii au învățat cuvintele și cărțile vechilor înțelepți. Dar raționali sunt numai aceia care au sufletul rațional, pot să deosebească ce este binele și ce este răul, se feresc de cele rele și vătămătoare sufletului și toată grija o au spre cele bune și folositoare sufletului; iar acestea le săvârșesc cu multă mulțumire către Dumnezeu. Numai aceștia trebuie să se numească oameni raționali.
Să nu zică cineva că este cu neputință omului să ajungă la viața cea virtuoasă, ci numai că aceasta nu este ușor, cu toate că nici cei ce au dobândit-o nu sunt pe deplin lămuriți asupra acestui lucru. De viața virtuoasă se împărtășesc toți oamenii cuvioși, precum și cei cu minte iubitoare de Dumnezeu. Căci mintea cea de rând este lumească și schimbăcioasă, răsărind și gânduri bune, și rele, ba și firea și-o schimbă, aplecându-se spre cele trupești. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu însă pedepsește păcatul, care se naște în oameni cu voia lor, în urma trândăviei.
Cei proști și neiscusiți iau în râs cuvintele și nu vor să le asculte dacă acestea mustră nepriceperea lor, ci vor ca toți să fie întru toate asemenea lor. La fel și cei desfrânați se silesc să-i arate pe ceilalți toți mai răi decât dânșii, socotind să vâneze pe seama lor nevinovăția, din pricina mulțimii relelor. Dacă într-un suflet slab se află păcatele acestea: desfrânarea, mândria, lăcomia nesăturată, mânia, neastâmpărarea limbii, furia, uciderea, tânguirea, pizma, pofta, răpirea, durerea, minciuna, plăcerea, lenea, întristarea, frica, boala, ura, învinuirea, neputința, rătăcirea, neștiința, înșelarea și uitarea de Dumnezeu, sufletul acela se întinează și se pierde. Căci prin acestea și prin cele asemenea acestora se osândește sărmanul suflet care s-a despărțit pe sine de Dumnezeu.
Sfântul Isaia Pustnicul
Este în firea minții mânia împotriva patimilor. Căci dacă nu se mânie omul împotriva tuturor celor semănate de vrăjmașul într-însul, nu va vedea nici cu-răție întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a bleste-mat pe vrăjmașii săi, zicând: "Necinstiților și defăima-ților, lipsiți de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele!" (Iov 30, 1-2). Iar cel ce vrea să ajungă la mânia cea firească taie toate voile sale, până când întărește în sine voia cea după fire a minții.
Dacă inima ta urăște păcatul prin fire, va ieși biruitoare și se va depărta de la toate ce nasc păcatul. Pune muncile înaintea ta, și vei cunoaște că ajutorul tău rămâne cu tine. Iar tu întru nimica să nu-L întristezi pe Dumnezeu, ci plângând înaintea Lui, zi așa: "A Ta este mila, ca să mă izbăvești pe mine, Doamne!; căci fără ajutorul Tău îmi este cu neputință să scap din mâinile vrăjmașilor mei". Fii cu luare-aminte și la inima ta, și El te va păzi de tot răul.
Dator este monahul să închidă toate porțile sufletului său, adică toate simțurile, ca să nu mai facă greșeli prin ele. Căci de se va vedea mintea pe sine nestăpânită de nimic, se va pregăti pentru nemurire, aducându-și simțurile sale la un loc și făcându-le un singur trup.
Când se va slobozi mintea de toată nădejdea din lumea văzută, să știi că acesta e semn că a murit în tine păcatul.
Evagrie Ponticul
Mai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrimilor, ca prin plâns să înmoi sălbăticia ce se află în sufletul tău; și după ce vei fi mărturisit astfel împotriva ta fărădelegile tale înaintea Domnului, să primești iertare de la El.
Sfântul Marcu Ascetul
Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele decât a-l mustra pentru tot lucrul.
Roagă pe Dumnezeu să deschidă ochii inimii tale, și vei vedea folosul rugăciunii și al citirii.
Cel ce are vreun dar duhovnicesc și suferă împreună cu cel ce nu-l are își păstrează darul prin împreuna-pătimire; iar cel mândru și-l va pierde, scufundându-se în gândurile trufiei.
Gura celui smerit în cugetare grăiește adevărul; iar cel ce i se împotrivește se aseamănă cu sluga aceea care a pălmuit peste obraz pe Domnul.
Sfântul Diadoh al Foticeei
Definiția smeritei cugetări: uitarea atentă a isprăvilor tale.
Definiția iubirii: sporirea prieteniei față de cei ce ne ocărăsc.
Credința fără faptă și fapta fără de credință vor fi la fel de lepădate. Căci credinciosul trebuie să-și arate credința aducând Domnului fapte. Pentru că nici părintelui nostru Avraam nu i s-ar fi socotit credința spre dreptate dacă nu ar fi adus pe fiul său ca rod al ei.
Cel ce iubește pe Dumnezeu, acela crede totodată cu adevărat și săvârșește faptele credinței cu evlavie. Iar cel ce crede numai, și nu este întru dragoste, nu are nici credința însăși, pe care socotește că o are. Căci crede cu o minte ușuratică, ce nu lucrează sub greutatea plină de slavă a dragostei. Drept aceea, credința lucrătoare prin dragoste este marele izvor al virtuților.
Sfântul Nil Pustnicul
Ale lui Nil nu sunt, afară de cele două de la nota anterioară, încă:
Sfântul Isihie Sinaitul
Când vede Dumnezeu că mintea I s-a supus Lui din toată puterea și nu are alt ajutor fără numai pe El singur, o întărește zicând: "Nu te teme, fiul meu Iacob, prea micule la număr Israel"; și iarăși: "Nu te teme, că te-am răscumpărat; te-am chemat cu numele tău, și al Meu ești tu. De va fi să treci prin apă, cu tine voi fi, și puhoaiiele nu te vor înghiți. Iar de va fi să treci prin foc, nu vei fi ars, iar flacăra nu te va mistui. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Cel ce te mântuiește" (Is 43, 1-3).
Mai mult
Despre traducere și volume
Filocalia românească este, în întregimea ei, o lucrare de 12 volume — cuprinzând peste 5.000 de pagini de scrieri patristice. Pe pagina aceasta este reprezentat primul volum (Sf. Antonie, Sf. Isaia, Evagrie, Sf. Ioan Casian, Sf. Marcu Ascetul, Sf. Diadoh, Sf. Nil, Sf. Isihie). Volumele următoare se vor adăuga rotirii pe măsură ce sunt indexate.
Pentru a căuta o învățătură anume, vezi căutarea în arhivă. Pentru contextul athonit al filocalismului — Sfântul Grigorie Palama, Tomul Aghioritic, isihasmul secolului al XIV-lea — vezi cronologia Sfântului Munte Athos.