Iov 15
- Atunci Elifaz din Teman a răspuns, zicând: †
- „Care’nţelept răspunde cu judecăţi de vânt şi pântecele-şi umflă cu lacrimi bătăioase,
- mustrând cu-atâtea vorbe’n afara cuviinţei şi prin cuvinte care n’aduc nici un folos?
- Au frica ta de Domnu’ntr’atât ţi-ai lepădat-o, să spui astfèl de vorbe chiar stând în faţa Lui?
- Că propriile-ţi vorbe te învinovăţesc, de nu cumva ales-ai să ne vorbeşti de Sus .
- Nu eu acum te’nvinui, ci însăşi gura ta, şi martori împotrivă-ţi sunt chiar a’tale buze. †
- Ce dar? eşti tu întâiul-născutul dintre oameni? sau tu mai înainte de munţi te-ai plămădit? †
- sau tu cu-auzul stat-ai cândva la sfat cu Domnul şi numai întru tine s’a strâns înţelepciunea? †
- Ce ştii tu’n lumea asta să nu o ştim şi noi? sau ce pricepi tu, oare, şi noi să nu pricepem? †
- Că şi la noi se află bătrâni şi vechi-de-zile, mai încărcaţi de zile chiar decât tatăl tău. †
- Puţine răni ai faţă de ce-ai păcătuit, că multe-ţi sunt la număr greşalele, prea multe.
- Ce fel de îndrăzneală din inima ta curge, sau ce anume oare aşteaptă ochii tăi
- de ţi-a zbucnit mânia de faţă-aici cu Domnul şi-ai slobozit din gură cuvinte ca acestea?
- Căci cine, om fiind, va fi fără prihană, sau cum va fi curat născutul din femeie? †
- Că dacă El nu-i crede nici chiar pe sfinţii Săi şi’n dreptul feţei Sale nici cerul nu-i curat, †
- cum o să fie omul cel urîcios şi scârnav, acel ce nedreptatea o soarbe ca pe apă? †
- Aş vrea să-ţi spun un lucru de mare preţ. Ascultă: Voi povesti eu însumi, şi ce-am văzut cu ochii,
- şi ce-au spus înţelepţii nimic ţinând în taină de la părinţii lor †
- (cei cărora pământul acesta le-a fost dat şi nimeni de-altă naţie venise printre ei).
- Nelegiuitu-şi duce vieaţa numa’n grijă , şi’n anii daţi cu număr tiranului puternic †
- el n’are decât spaime ţipându-i în urechi, şi-atunci când i se pare că’n casa lui e pace îi vine prăbuşirea. †
- El nu mai poate crede că scapă de’ntuneric; sortit simţindu-şi trupul să piară sub tăiş
- sau rânduit anume vultùrilor spre hrană, în sineşi el nu vede nimic decât căderea. Iar ziua de’ntuneric îl bântuie cu spaime,
- nevoia şi necazul îl ţin împresurându-l ca pe-un voivod ce cade’nainte de-a se bate.
- Că mâinile’mpreună şi-a ridicat spre Domnul, dar s’a’ncontrat cu Domnul Atoateţiitorul
- şi i-a ieşit ’nainte cu vorbe de ocară şi cu cerbicea groasă a pavezelor lui;
- că faţa şi-a’nvelit-o pe toată cu grăsime şi şi-a făcut pe coapse răzoare de osânză ; †
- el va trăi’nlăuntrul cetăţilor pustii şi va intra în case de nimeni locuite; şi ce-au gătit aceia va fi cărat de alţii.
- Bogat n’o să devină, averi n’o să-i rămână, nici umbră nu-i va face pământului, pieziş,
- şi nici din întuneric nu va avea scăpare; odrasla lui cea verde va veşteji-o vântul şi floarea va cădea. †
- Să nu se’ncreadă’n sine că’n veac va dăinui, căci doar deşertăciune veni-va peste el. †
- Securea-l va răpune’nainte de-a-i fi vremea, şi tânăra-i mlădiţă putere nu va prinde. †
- Cules ca agurida va fi, ’naintea vremii, şi va cădea ca floarea măslinului sătul.
- Că mărturia celui necredincios e moartea şi foc va arde casa celor spurcaţi la daruri. †
- În pântece ca’n sarcini va zămisli dureri, dar nu i se vor naşte decât deşertăciuni, căci el, acolo’n pântec, găteşte vicleşug.” †