Psalmii 117

29 versete·citire ~2 min

  1. Mărturisiţi-vă Domnului, că e bun, că în veac este mila Lui .
  2. Să spună dar casa lui Israel că e bun, că în veac este mila Lui.
  3. Să spună dar casa lui Aaron că e bun, că în veac este mila Lui.
  4. Să spună dar toţi cei ce se tem de Domnul că e bun, că în veac este mila Lui .
  5. Eu din necaz L-am chemat pe Domnul şi El m’a auzit întru lărgimea auzului.
  6. Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.
  7. Domnul este ajutorul meu şi eu de sus mă voi uita la vrăjmaşii mei.
  8. Mai bine e să te încrezi în Domnul decât să te încrezi în om.
  9. Mai bine e să nădăjduieşti în Domnul decât să nădăjduieşti în mai-marii pământului.
  10. Toate neamurile m’au împresurat, iar eu în numele Domnului le-am biruit;
  11. de jur-împrejur m’au împresurat, iar eu în numele Domnului le-am înfrânt;
  12. m’au împresurat precum albinele un fagure şi s’au aţâţat ca focul între spini, iar eu în numele Domnului le-am biruit;
  13. împins am fost şi răsucit să cad, dar Domnul mi-a sărit în sprijin.
  14. Domnul e tăria mea şi cântecul meu şi El mi S’a făcut mie spre mântuire.
  15. Glas de bucurie şi mântuire în corturile drepţilor: „Dreapta Domnului a lucrat putere,
  16. dreapta Domnului m’a înălţat, dreapta Domnului a lucrat putere”.
  17. Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului.
  18. Certând m’a certat Domnul, dar morţii nu m’a dat.
  19. Deschideţi-mi porţile dreptăţii: prin ele voi intra şi-L voi lăuda pe Domnul.
  20. Aceasta este poarta Domnului, drepţii vor intra printr’însa .
  21. Pe Tine Te voi mărturisi, că Tu m’ai auzit şi mie mi Te-ai făcut spre mântuire.
  22. Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului;
  23. de la Domnul s’a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri .
  24. Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o: să ne bucurăm şi să ne veselim într’însa!
  25. O, Doamne, Te rog, mântuieşte! O, Doamne, Te rog, adu belşug!
  26. Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului; pe voi v’am binecuvântat, cei din casa Domnului.
  27. Dumnezeu este Domnul şi S’a arătat nouă; sărbătoare rânduiţi în umbrare până la coarnele jertfelnicului .
  28. Dumnezeul meu eşti Tu, Ţie mă voi mărturisi; Dumnezeul meu eşti Tu, pe Tine Te voi înălţa; Ţie Îţi voi mulţumi, că Tu m’ai auzit şi mi Te-ai făcut mie spre mântuire.
  29. Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!