Facerea 41

57 versete·citire ~6 min

Şi a fost că după doi ani a avut şi Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă Râu ; †
şi iată, din Râu au ieşit şapte vaci, frumoase la vedere şi grase la trup, şi păşteau pe mal.
Dar din râu au ieşit după ele alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi stăteau pe malul Râului lângă celelalte vaci;
şi vacile cele urâte şi slabe la trup le-au înghiţit pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase. Atunci Faraon s’a trezit. †
Apoi iar a adormit şi a avut un al doilea vis: Iată că şapte spice de grâu, pline şi frumoase, creşteau dintr’un singur pai;
dar iată că după ele s’au ivit alte şapte spice, subţiri şi pălite de vântul de răsărit; †
şi cele şapte spice subţiri şi pălite le-au înghiţit pe cele şapte spice frumoase şi pline. Atunci s’a trezit Faraon, şi iată că era un vis!
Iar dacă s’a făcut dimineaţă, sufletul i s’a tulburat; şi a trimis să-i cheme pe toţi magii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui; şi le-a povestit Faraon visul, dar nu era cine să i-l tâlcuiască lui Faraon. †
Atunci marele paharnic a prins a-i grăi lui Faraon şi i-a zis: „Astăzi îmi aduc aminte de păcatul meu .
S’a mâniat odată Faraon pe dregătorii săi şi ne-a pus sub pază în casa căpeteniei gărzii, pe mine şi pe marele pitar. †
Amândoi am visat atunci câte un vis în aceeaşi noapte – şi eu, şi el –, fiecare având un vis cu însemnare deosebită.
Era cu noi acolo un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii; şi dacă i le-am spus, el ni le-a tâlcuit.
Şi cum ne-a tâlcuit el, aşa s’a şi întâmplat: eu am fost din nou aşezat în dregătoria mea, iar acela a fost spânzurat”. †
Atunci a trimis Faraon şi l-a chemat pe Iosif. Şi de’ndată l-au scos din temniţă, l-au tuns, i-au dat haine curate, şi aşa a venit la Faraon. †
Iar Faraon i-a zis lui Iosif: „Am avut un vis, dar nu-i cine să mi-l tâlcuiască. Eu însă am aflat spunându-se despre tine că numa’ ce auzi visele, le şi tâlcuieşti”.
Iosif i-a răspuns lui Faraon, zicându-i: „Nu eu, ci Dumnezeu îi va da lui Faraon un răspuns mântuitor”. †
Faraon i-a grăit apoi lui Iosif, zicându-i: „Iată că’n visul meu stăteam pe malul Râului;
şi iată că din Râu au ieşit şapte vaci grase la trup şi frumoase la vedere şi păşteau pe mal;
şi iată că după ele au ieşit alte şapte vaci, rele şi urâte la vedere şi slabe la trup, de-o urâţenie cum eu n’am văzut în toată ţara Egiptului;
iar cele şapte vaci urâte şi slabe le-au înghiţit pe cele şapte vaci dintâi, frumoase şi grase, †
şi măcar că ăacesteaî intraseră cu totu’n pântecele lor, nu se cunoştea că le intraseră’n pântece: erau tot atât de urâte la vedere ca şi la’nceput. Şi dacă m’am trezit, am adormit din nou.
Şi’n visul meu am văzut cum dintr’un singur pai au ieşit şapte spice pline şi frumoase.
Şi după ele au ieşit alte şapte spice, subţiri şi pălite de vântul de răsărit;
şi cele şapte spice subţiri şi pălite le-au înghiţit pe cele şapte spice frumoase şi pline. Le-am spus pe acestea magilor, dar nimeni n’a fost să mi le tâlcuiască”.
I-a zis Iosif lui Faraon: „Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ceea ce va să facă.
Cele şapte vaci frumoase sunt şapte ani, cele şapte spice frumoase sunt şapte ani: visul lui Faraon este unul.
Cele şapte vaci urâte şi slabe, care au ieşit după ele, sunt şapte ani; cele şapte spice subţiri şi pălite de vântul de răsărit sunt şapte ani: vor fi şapte ani de foamete.
Acesta-i cuvântul pe care i l-am spus lui Faraon: Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ceea ce va să facă.
Iată, vin şapte ani de mare belşug în tot pământul Egiptului.
După ei vor veni şapte ani de foamete; uitat va fi tot belşugul în ţara Egiptului, foametea va secătui ţara, †
iar belşugul nu va mai fi cunoscut în ţară din pricina foametei de după el, că va fi foarte grea.
Şi dacă visul i s’a arătat lui Faraon de două ori, e pentru că Dumnezeu Şi-a hotărât cuvântul şi Se grăbeşte să-l plinească.
Şi acum, să aleagă Faraon un bărbat priceput şi înţelept şi să-l aşeze peste toată ţara Egiptului.
Aceasta să facă Faraon, şi să aşeze ispravnici peste ţară, pentru ca’n cei şapte ani de belşug să adune a cincea parte din strânsura Egiptului.
Să adune ei toate bucatele celor şapte ani buni care vin şi să dea grâul pe mâna lui Faraon, iar bucatele să fie puse sub pază prin cetăţi;
aceste bucate vor fi rezerva ţării pentru cei şapte ani de foamete ce vor veni în ţara Egiptului, şi astfel ţara nu va pieri de foame”.
Aceste cuvinte au plăcut lui Faraon şi tuturor dregătorilor săi.
Şi le-a zis Faraon tuturor dregătorilor săi: „Am mai găsi noi oare un om ca el, în care să fie duhul lui Dumnezeu?” †
Apoi a zis Faraon către Iosif: „De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit ţie toate acestea, om mai înţelept şi mai priceput decât tine nu se află. †
Tu să fii dar în fruntea casei mele . Tot poporul meu se va supune poruncii tale, iar eu numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine!” †
I-a zis Faraon lui Iosif: „Iată, eu te pun astăzi peste toată ţara Egiptului!”, †
şi şi-a scos Faraon inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat în haină de vison, i-a pus la gât colan de aur, †
şi a făcut să fie purtat în cea de a doua sa trăsură, şi crainicul striga înainte-i: „Abrek!” Şi’n felul acesta l-a pus peste toată ţara Egiptului.
Apoi Faraon a zis către Iosif: „Eu sunt Faraon! În toată ţara Egiptului nimeni nu-şi va mişca mâna sau piciorul fără’ncuviinţarea ta!”
Şi l-a numit Faraon pe Iosif cu numele de Ţafnat-Paneah şi i-a dat-o de soţie pe Asineta, fiica lui Poti-Fera , marele preot din Iliopolis .
Iosif era de treizeci de ani când s’a înfăţişat înaintea lui Faraon, regele Egiptului. Ieşind apoi Iosif de la faţa lui Faraon, a cutreierat toată ţara Egiptului.
Şi’n cei şapte ani de belşug a rodit pământul cu mare rodnicie.
Iar el a adunat toate bucatele celor şapte ani care-au fost cu belşug în ţara Egiptului şi le-a pus prin cetăţi, în fiecare cetate punând strânsura câmpurilor dimprejur.
A strâns Iosif grâu îmbelşugat ca nisipul mării, până ce nu l-au mai putut socoti, de mult ce era.
Înainte însă de a fi sosit cei şapte ani de foamete, lui Iosif i s’au născut doi fii, aduşi pe lume de Asineta, fata lui Poti-Fera, preotul din Iliopolis. †
Celui întâi-născut i-a pus Iosif numele Manase, „pentru că [şi-a zis el] m’a făcut Dumnezeu să-mi uit toate necazurile şi toată casa tatălui meu”;
iar celuilalt i-a pus numele Efraim, „pentru că [şi-a zis el] Dumnezeu m’a făcut roditor în pământul suferinţei mele”. †
Iar după ce au trecut cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului,
au prins a veni cei şapte ani de foamete, după cum spusese Iosif. Foamete s’a făcut atunci în toate ţările, dar în toată ţara Egiptului era pâine. †
Când însă a flămânzit şi toată ţara Egiptului, atunci poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine, dar Faraon a zis către toţi Egiptenii: „Duceţi-vă la Iosif; ce vă va spune el, aceea faceţi!” †
Şi dacă foametea s’a’ntins pe tot cuprinsul ţării, a deschis Iosif toate grânarele şi vindea pâine tuturor Egiptenilor. †
Dar toate ţările veneau în Egipt să cumpere pâine de la Iosif, căci foametea se înstăpânise’n tot pământul. †