Facerea 39
- Aşadar, Iosif a fost dus în Egipt, iar Putifar, eunucul lui Faraon şi mare cămăraş, bărbat egiptean, l-a cumpărat din mâna Ismaeliţilor care-l duseseră acolo. †
- Domnul era cu Iosif; acesta devenea omul izbânzilor şi trăia în casa stăpânului său, egipteanul, †
- iar stăpânul său vedea că Domnul este cu el şi că tot ce făcea el, făcea şi Domnul să sporească’n mâinile lui. †
- Aşa că Iosif a aflat trecere în ochii stăpânului său, care l-a plăcut şi l-a pus peste casa sa şi i-a dat lui Iosif pe mână tot ce avea el.
- Şi a fost că după ce l-a pus peste casa sa şi peste toate câte avea, de dragul lui Iosif a binecuvântat Domnul casa egipteanului; şi era binecuvântarea Domnului peste tot ce avea el în casa şi’n ţarina sa.
- Pe mâna lui Iosif a lăsat el tot ce avea; avându-l pe el, n’avea grijă de nimic în afară de’mbucătura pe care-o mânca. Iosif era bine făcut la trup şi frumos la chip.
- Şi a fost că, după toate acestea, femeia stăpânului său şi-a pus ochii pe Iosif şi i-a zis: „Culcă-te cu mine!” †
- Dar el n’a vrut; dimpotrivă, a zis către femeia stăpânului său: „Dacă, datorită mie, stăpânul meu nu duce grijă de nimic în casa lui, dacă pe toate câte le are le-a dat pe mâna mea, †
- dacă’n casa aceasta nu-i nimeni mai mare decât mine şi de la nimic nu sunt oprit fără numai de la tine – pentru că eşti femeia lui –, cum să-i fac eu lui un astfel de rău şi să păcătuiesc în faţa lui Dumnezeu?” †
- Şi cu toate că ea-i vorbea lui Iosif în fiecare zi, el n’o asculta să se culce cu ea, ca să fie cu ea.
- Dar a fost că’ntr’o bună zi a venit Iosif în casă pentru treburile sale; şi cum nimeni dintre ai casei nu era înlăuntru,
- ea l-a apucat de haină şi i-a zis: „Culcă-te cu mine!” Dar el, lăsându-şi haina în mâinile ei, a fugit şi a ieşit afară. †
- Când a văzut ea că el şi-a lăsat haina’n mâinile ei şi a fugit şi a ieşit afară,
- atunci şi-a strigat casnicii şi le-a zis: „Uitaţi-vă, ne-a adus un slugoi evreu ca să-şi bată joc de noi ; că a venit la mine’nlăuntru şi mi-a zis: Culcă-te cu mine! Eu însă am strigat cât am putut, †
- iar el, dac’a auzit că am ridicat glasul şi am strigat, şi-a lăsat haina la mine, a luat-o la fugă şi a ieşit afară…”.
- Şi a ţinut haina la ea până ce stăpânul a venit la casa lui.
- Atunci i-a spus şi lui aceeaşi poveste, zicând: „Slugoiul evreu, pe care tu l-ai adus la noi, a venit la mine să-şi bată joc de mine şi mi-a zis: Am să mă culc cu tine!
- Dar când a auzit că mi-am ridicat glasul şi am strigat, şi-a lăsat haina la mine, a luat-o la fugă şi a ieşit afară”.
- Şi a fost că de’ndată ce stăpânul lui [Iosif] a auzit cuvintele femeii sale, câte-i spusese ea, zicând: „Iată cum s’a purtat slugoiul tău cu mine!”, s’a aprins de mânie.
- Şi luându-l stăpânul pe Iosif, l-a aruncat în temniţă, în locul unde erau închişi întemniţaţii regelui, acolo, la popreală. †
- Dar Domnul era cu Iosif; milă a revărsat asupră-i şi i-a dăruit trecere în ochii mai-marelui temniţei.
- Iar mai-marele temniţei a dat pe mâna lui Iosif temniţa şi pe toţi osândiţii care erau în temniţă. Şi orice era de făcut acolo, el făcea. †
- Mai-marele temniţei nu se mai temea de nimic, fiindcă toate erau pe mâna lui Iosif; fiindcă Domnul era cu el, şi tot ce făcea el făcea şi Domnul să sporească’n mâinile lui. †