Ecclesiastul 1
- Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, regele lui Israel în Ierusalim. †
- Deşertăciunea deşertăciunilor – a zis Ecclesiastul –, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune. †
- Ce-i rămâne omului din toată osteneala lui cu care se trudeşte sub soare ? †
- O generaţie se duce, o generaţie vine şi pământul rămâne în veac. †
- Soarele răsare, soarele apune şi spre locul său zoreşte †
- şi de-acolo se ridică mergând spre miazăzi şi-apoi spre miazănoapte ocoleşte; de-a roata se roteşte vântul şi vânt se’ntoarce din rotirea sa. †
- Fluviile toate curg în mare şi marea nu se umple; fluvii se’ntorc de unde-au izvorât, ca de acolo să purceadă iarăşi. †
- Cuvintele cu toatele-s trudite: nu va putea să le grăiască omul; ochiul nu se va’ndestula de ceea ce vede şi nici urechea de ceea ce aude. †
- Ceea ce este a mai fost, ceea ce s’a petrecut se va mai petrece şi nimic nu-i proaspăt sub soare.
- De grăieşte cineva, zicând:„Iată ceva nou!”, iată că acel ceva a fost în alte vremuri, în cele ce-au fost înaintea noastră.
- Ce-a fost întâi nu-i nici în amintire, nici de ce-a fost pe urmă nu-şi vor aduce-aminte urmaşii de la urmă.
- Eu, Ecclesiastul, am fost rege peste Israel în Ierusalim.
- Şi inima mi-am pus-o să caute şi cu’nţelepciune să cerceteze despre toate câte se petrec sub cer, că anevoioasă nevoinţă le-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, cu ea să se nevoiască.
- Văzut-am toate lucrurile care se fac sub soare, şi, iată, toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt . †
- Ceea ce e strâmb nu poate fi îndreptat, ceea ce lipseşte nu se poate număra. †
- Grăit-am eu în inima mea, zicând: – Iată, m’am umplut de slavă şi i-am întrecut în înţelepciune pe toţi cei de dinaintea mea în Ierusalim şi inima mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. †
- Şi inima mi-am pus-o să cunoască înţelepciunea şi cunoaşterea, zicerile şi ştiinţa de a pricepe , şi iată că şi aceasta-i tot vânare de vânt. †
- Fiindcă’n belşugul înţelepciunii e belşug de cunoaştere, iar sporul cunoaşterii e spor de durere. †