1 Macabei 5

68 versete·citire ~8 min

Şi dacă neamurile dimprejur au auzit că jertfelnicul fusese rezidit şi sfântul locaş refăcut aşa cum fusese înainte, s’au aprins de mânie
şi s’au hotărât să-i stârpească pe cei din neamul lui Iacob care trăiau printre ei; şi au început să ucidă de prin popor şi să nimicească.
Atunci Iuda a pornit război împotriva fiilor lui Esau, în Idumeea, în ţinutul Acrabatene, întrucât aceia îi ţineau pe Israeliţi sub împresurare ; şi i-a bătut cumplit şi le-a slăbit curajul şi le-a luat prăzile. †
De asemenea, şi-a adus aminte de răutatea fiilor lui Beon, care-i erau poporului laţ şi piatră de poticnire prin aceea că le pândeau trecerea pe drumuri.
I-a închis în turnurile lor, i-a împresurat, i-a dat anatemei şi a ars turnurile împreună cu cei ce se aflau înlăuntru.
A trecut apoi la fiii lui Amon, unde a găsit o oaste puternică şi un popor numeros, a cărei căpetenie era Timotei.
Şi a dus împotriva lor numeroase bătălii, i-a doborât în faţa lui şi i-a bătut.
Si după ce a luat Iazerul cu filiile lui , s’a întors în Iudeea.
Păgânii din Galaad s’au adunat împotriva Israeliţilor ce se aflau în hotarele lor, ca să-i nimicească, iar aceştia au fugit în cetatea întărită Datema.
Si i-au trimis lui Iuda şi fraţilor săi o scrisoare în care se spunea: „Păgânii care ne înconjoară se află adunaţi împotriva noastră ca să ne nimicească;
acum se pregătesc să vină şi să ia cu asalt cetatea în care am fugit, iar în fruntea oastei lor se află Timotei.
Aşadar, veniţi acum şi smulgeţi-ne din mâinile lor, că mulţi dintre noi au căzut.
Toţi fraţii noştri care se află în ţinutul Tubi au fost omorâţi, pe femeile lor le-au dus în robie, pe copiii lor i-au despuiat de bunuri şi au pierit acolo ca la o mie de oameni.
Încă nu isprăviseră de citit această scrisoare când alţi soli au venit, din Galileea, cu hainele sfâşiate, aducând ştirile următoare:
„Din Ptolemaida, din Tir, din Sidon şi din Galileea neamurilor s’au adunat împotriva noastră ca să ne nimicească.
Şi dacă Iuda şi poporul au auzit aceasta, o mare adunare s’a strâns laolaltă spre a se sfătui ce e de făcut pentru fraţii lor ameninţaţi de necaz şi de năvala vrăjmaşilor.
Şi a zis Iuda către Şimon, fratele său: „Alege-ţi oameni şi du-te să-i scapi pe fraţii tăi din Galileea; iar eu şi Ionatan, fratele meu, vom merge în Galaad”.
Şi i-a lăsat în Iudeea pe Iosif, fiul lui Zaharia, şi pe Azaria, căpetenia poporului, cu oastea rămasă, ca să facă paza,
şi le-a dat această poruncă: „Cârmuiţi acest popor, iar până la întoarcerea noastră să nu porniţi nici un fel de luptă împotriva păgânilor”.
Lui Şimon i-au revenit trei mii de oameni cu care să meargă în Galileea, iar lui Iuda opt mii pentru Galaad.
Simon s’a dus în Galileea şi a dus numeroase lupte împotriva păgânilor; în faţa lui, păgânii au fost zdrobiţi,
iar el i-a urmărit până la poarta Ptolemaidei. Dintre păgâni au căzut ca la trei mii de oameni, cărora le-a luat prăzile.
Şi i-a luat [pe Iudei] din Galileea şi din Arbata, cu femeile şi copiii lor şi cu tot ceea ce aveau şi i-a dus în Iudeea cu veselie mare.
Iar Iuda Macabeul şi Ionatan, fratele său, au trecut Iordanul şi au mers cale de trei zile prin pustiu.
I-au întâlnit acolo pe Nabateeni , care i-au primit paşnic şi care le-au povestit tot ceea ce li se întâmplase fraţilor în Galaad:
mulţi dintre ei se aflau închişi în Bosra şi în Beter, în Alema, Casfon, Mached şi Carnaim, toate acestea fiind cetăţi puternice şi mari;
oameni închişi se aflau şi în celelalte cetăţi ale Galaadului, iar [duşmanii lor] s’au pregătit ca mâine să asalteze cetăţile, să le cucerească şi să-i nimicească pe toţi într’o singură zi.
Atunci, pe loc, Iuda şi oastea lui au făcut calea’ntoarsă spre Bosra, au cucerit cetatea, pe toţi cei de parte bărbătească i-au trecut prin ascuţişul săbiei, le-au luat toate prăzile, iar cetatea au ars-o cu foc.
De acolo a plecat în timpul nopţii şi a mers până a ajuns la cetatea întărită .
Dimineaţa, însă, când şi-au ridicat privirea, iată că o mulţime mare, nenumărată, ridica scări şi maşini de război ca să cucerească cetatea; treceau la asalt.
Văzând că asaltul începuse şi că vaierul cetăţii ajungea pân’ la cer în sunete de trâmbiţă şi’n strigăte puternice,
Iuda a zis către oamenii din oastea lui: „Bateţi-vă astăzi pentru fraţii noştri!”
Şi i-a făcut să înainteze, în trei cete, până’n spatele [duşmanilor], unde au sunat din trâmbiţe şi au strigat rugându-se.
Iar oastea lui Timotei, dându-şi seama că acesta era Macabeul, a luat-o la fugă de dinaintea lui. Şi i-a bătut cumplit; ca la opt mii de oameni au căzut dintre ei în ziua aceea.
Apoi, îndreptându-se spre Alema, a izbit-o, a luat-o cu asalt, pe toţi cei de parte bărbătească i-a ucis, le-a luat prăzile, iar cetatea a ars-o cu foc.
Plecând de acolo, a cucerit prin asalt Casfonul, Machedul, Beterul şi celelalte cetăţi ale Galaadului.
După aceste întâmplări, Timotei a strâns o altă oaste şi s’a rânduit pentru luptă în faţa Rafonului, dincolo de pârâu. †
Iuda a trimis să iscodească tabăra şi i s’au spus următoarele: „Lângă el s’au adunat toate neamurile dimpre-jurul nostru, într’o oştire foarte numeroasă;
el a tocmit şi Arabi ca să ajute; sunt în linie de bătaie dincolo de pârâu, gata să vină asupră-ţi”. Atunci Iuda a pornit în întâmpinarea lor.
Când Iuda şi oastea lui se apropiau de cursul apei, Timotei a zis către căpitanii oastei sale: „Dacă el trece spre noi cel dintâi, nu vom putea să-i ţinem piept, căci el, fără doar şi poate, o va împinge spre noi;
dacă însă el se va teme şi se va opri dincolo de apă, atunci noi vom trece spre el şi o vom împinge într’acolo”.
Ajuns în apropiere de cursul apei, Iuda i-a aşezat pe scribii poporului pe malul pârâului şi le-a poruncit: „Să nu lăsaţi pe nimeni să rămână în tabără, ci toţi să meargă la luptă!”
El a trecut primul spre malul celălalt, iar poporul l-a urmat. Toţi păgânii aceia au fost zdrobiţi în faţa lui: şi-au aruncat armele şi au fugit spre capiştea din Carnaim.
Cestălalţi au luat cetatea cu asalt şi au ars capiştea cu tot ce se afla în ea. Aşa a fost Carnaimul supus, şi de atunci n’a mai fost în stare să-i ţină piept lui Iuda.
Iuda i-a strâns pe toţi Israeliţii ce se aflau în Galaad, de la cel mai mic pân’ la cel mai mare, eu femeile, cu copiii şi cu avutul lor – o mulţime foarte numeroasă –, ca să vină în ţara lui Iuda.
Şi au ajuns în faţa Efronului. Aceasta era o cetate mare, în drum, şi foarte puternică; nu puteai s’o ocoleşti nici prin dreapta, nici prin stânga: trebuia să treci prin ea. †
Dar oamenii cetăţii nu le-au îngăduit trecerea şi au astupat porţile cu pietre.
Iuda a trimis să li se spună în cuvinte de pace: „Lăsaţi-ne să trecem prin ţara voastră ca să ne ducem într’a noastră; nimeni nu vă va face vreun rău; vom trece numai pe jos”. Dar ei n’au vrut să-i deschidă.
Atunci Iuda a poruncit să se facă strigare în tabără: fiecare să tăbărască acolo unde se află.
Războinicii au tăbărât asupra cetăţii , el a asaltat-o toată ziua aceea şi toată noaptea, şi cetatea a fost dată în mâinile lui.
Pe toţi cei de parte bărbătească i-a trecut prin ascuţişul săbiei, a dărâmat cetatea de sus până jos, i-a luat prăzile şi a străbătut-o călcând pe leşuri.
Şi au trecut Iordanul spre Marea Câmpie ce se află în faţa Betşeanului.
Iuda mergea strângându-i pe cei rămaşi în urmă şi încurajând poporul de-a lungul drumului întreg, până când a ajuns în ţara lui Iuda.
Cu bucurie şi veselie s’au suit în muntele Sion şi au adus arderi-de-tot, de vreme ce se întorseseră în pace, fără ca vreunul din ei să fi căzut.
În vreme ce Iuda şi Ionatan se aflau în Galaad, iar Simon, fratele lor, în Galileea, în faţa Ptolemaidei,
Iosif, fiul lui Zaharia, şi Azaria, căpetenia oastei, au auzit de faptele lor de vitejie şi de bătăliile pe care le purtaseră
şi au zis: „Hai să ne facem şi noi un nume şi să mergem să ne războim cu păgânii dimpre-jurul nostru!”
Le-au dat porunci oştilor pe care le aveau cu ei şi au mers asupra Iamniei.
Iar Gorgias şi oamenii lui au ieşit din cetate ca să se bată cu ei.
Iosif şi Zaharia au fost puşi pe fugă şi fugăriţi până la hotarele Iudeii; în ziua aceea au căzut ca la două mii de oameni din poporul lui Israel.
Aceasta a fost o mare înfrângere pentru popor, fiindcă ei nu ascultaseră de Iuda, şi nici de fraţii săi, închipuin-du-şi că şi ei pot face fapte de vitejie;
ei nu se trăgeau din aceeaşi spiţă cu acei oameni cărora le-a fost dat ca prin mâinile lor să-l mântuiască pe Israel.
Viteazul Iuda şi fraţii săi au fost la mare cinste în faţa întregului Israel şi a tuturor neamurilor care auzeau rostindu-li-se numele,
până într’atât, încât poporul se aduna la ei să le spună’n gura mare cuvinte de laudă.
După aceea, Iuda a plecat cu fraţii lui să se războiască cu fiii lui Esau în ţinutul din miazăzi. A lovit Hebronul şi filiile lui, i-a dărâmat întăriturile şi i-a ars turnurile de jur-împrejur.
Apoi a plecat spre a merge în ţara Filistenilor şi a străbătut Marisa .
În acea zi au căzut preoţi care-şi voiau fapte de vitejie, mergând fără nici un rost să se bată.
Apoi Iuda s’a îndreptat spre Azot, în ţara Filistenilor; le-a dărâmat capiştile, chipurile dumnezeilor lor le-a mistuit în foc, s’a încărcat cu prăzile cetăţilor şi s’a întors în ţara lui Iuda.