Iezechiel 45
- Iar când vă veţi măsura pământul pentru moştenire, să-i puneţi Domnului deoparte o pârgă sfântă de pământ, cu o lungime de douăzeci şi cinci de mii [coţi] şi o lăţime de douăzeci de mii; sfântă va fi în toate hotarele ei de jur-împrejur. †
- Din ea va fi un loc sfinţit, de cinci sute pe cinci sute, un pătrat cu laturi egale, iar de jur-împrejurul său o fâşie lată de cincizeci de coţi. †
- Şi din măsura aceasta vei măsura lungimea de douăzeci şi cinci de mii şi lăţimea de douăzeci de mii; şi în ea va fi sfânta-sfintelor.
- Din pământ, [o bucată] va fi pentru preoţii care slujesc în locul cel sfânt şi pentru cei ce se apropie să-I slujească Domnului; şi le va fi loc de casă, pus de-o parte [pe potriva] sfinţeniei lor;
- lungimea va fi de douăzeci şi cinci de mii; iar lăţimea de douăzeci de mii; iar leviţii care-i slujesc casei vor avea în stăpânire cetăţi în care să locuiască.
- În stăpânirea cetăţii vei da cinci mii în lăţime şi douăzeci şi cinci de mii în lungime, potrivit cu pârga celor sfinţite; aşa va fi pentru toată casa lui Israel.
- Din aceasta va avea şi principele [o bucată]; tot din aceasta, o bucată pentru pârga prinoaselor din locaşul cel sfânt şi pentru stăpânirea cetăţii: în faţa [locului] prinoaselor de pârgă pentru sfântul locaş şi în faţa [locului] din care e stăpânită cetatea, cea dinspre mare, şi de la părţile de la apus spre cele de răsărit; lungimea va fi egală cu părţile hotarelor de apus; şi lungimea [va fi] spre hotarele răsăritene ale ţării.
- Şi el o va avea ca moştenire în Israel; iar principii lui Israel nu-l vor mai asupri pe poporul Meu; dar casa lui Israel va moşteni pământul pe potriva triburilor ei. †
- Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Destul vă fie vouă, o, principi ai lui Israel!, lepădaţi nedreptatea şi ticăloşia, faceţi judecată şi dreptate; luaţi asuprirea de pe poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu. †
- Când măsuraţi, să aveţi cumpănă dreaptă şi măsură dreaptă şi oca dreaptă; †
- ocaua, ca măsură de măsurat, să fie astfel: ocaua va fi a zecea parte dintr’un omer ; a zecea parte dintr’un omer va fi măsura dreaptă ce se măsoară din omer.
- Greutatea de pe cântar să fie de douăzeci de oboli ; cinci sicli să fie cinci, zece sicli să fie zece, iar mina voastră să fie de cincisprezece sicli. †
- Şi aceasta este pârga pe care o veţi aduce prinos: a şasea parte dintr’un omer de grâu, iar a şasea parte din el va cuprinde o efă a măsurii de orz.
- Măsura cea poruncită pentru ulei: un pahar de ulei din zece pahare; că zece pahare sunt un omer. †
- Iar din turmă, o oaie din zece va fi luată din toate triburile lui Israel, pentru jertfă şi pentru ardere-de-tot şi pentru [jertfă de] mântuire, ca să facă ispăşire pentru voi, zice Domnul Dumnezeu.
- Şi tot poporul îi va da această pârgă principelui lui Israel.
- Iar prin principe vor fi [aduse] arderile-de-tot şi prinoasele de carne şi libaţiile în sărbători şi în zilele de lună nouă şi în sâmbete şi în toate sărbătorile casei lui Israel; el va aduce jertfele pentru păcat şi jertfa de carne şi arderile-de-tot şi jertfele de mântuire, ca să facă ispăşire pentru casa lui Israel. †
- Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: În prima lună, în ziua cea dintâi, veţi lua din cireadă un viţel fără meteahnă, ca să se facă ispăşire pentru locul cel sfânt.
- Iar preotul va lua din sângele ispăşirii şi-l va pune pe pragurile casei şi în cele patru unghiuri ale sfântului locaş şi pe jertfelnic şi pe pragurile porţii din curtea cea dinlăuntru.
- Aşa vei face şi în luna a şaptea: în prima [zi] a lunii vei lua o dare de la tot cel ce greşeşte din neştiinţă şi de la copilandru şi vei face ispăşire pentru casă.
- Iar în luna cea dintâi, în cea de a paisprezecea zi a lunii, veţi sărbători Paştile; timp de şapte zile veţi mânca azime. †
- În ziua aceea va aduce principele un viţel ca jertfă pentru păcat, pentru sine şi casa lui şi pentru tot poporul ţării. †
- Iar pe durata celor şapte zile ale sărbătorii Îi va aduce Domnului, ca ardere-de-tot, şapte viţei şi şapte berbeci fără meteahnă, zilnic în cele şapte zile; şi câte un ied de capră, zilnic, pentru păcat. †
- La viţel vei pregăti şi un prinos de pâine, la berbec un prinos de făină coaptă şi un hin de untdelemn la prinoasele coapte. †
- Şi în luna a şaptea, în cea de a cincisprezecea zi a lunii, în acelaşi chip vei aduce jertfe în sărbătoare, timp de şapte zile, aşa [cum s’a făcut] cu jerfele pentru păcat şi cu arderile-de tot şi cu pâinea şi cu untdelemnul. †
