Iezechiel 43
- Şi m’a dus la poarta ce cată spre răsărit şi m’a scos afară. †
- Şi iată, slava Dumnezeului lui Israel venea pe calea cea dinspre răsărit; şi glasul oştirii [cereşti] era ca glasul de două ori mai puternic al unor mulţimi; iar pământul strălucea ca o lumină de slavă, de jur-împrejur. †
- Vedenia pe care am văzut-o era ca vedenia pe care o avusesem când am intrat să ung cetatea ; iar vedenia carului pe care l-am văzut era ca vedenia pe care am avut-o la râul Chebar; şi am căzut cu faţa la pământ. †
- Şi slava Domnului a intrat în casă, pe calea porţii ce cată spre răsărit. †
- Şi Duhul m’a ridicat şi m’a dus în curtea cea dinlăuntru; şi, iată, casa era plină de slava Domnului. †
- Şi am stat; şi, iată, un glas din casă grăind către mine; şi un bărbat şedea lângă mine;
- şi mi-a zis: „Fiul omului, ai văzut locul tronului Meu şi locul urmei picioarelor Mele, unde numele Meu pe veci va locui în mijlocul casei lui Israel; iar cei din casa lui Israel nu vor mai pângări numele Meu cel sfânt – nici ei şi nici mai-marii lor – prin desfrânarea lor sau prin omorurile mai-marilor în mijlocul lor, †
- atunci când tinda Mea o puneau în tinda lor şi pragurile Mele lângă pragurile lor, când peretele Meu îl făceau ca şi cum ar fi fost o împreunare între ei şi Mine, când ei pângăreau numele Meu cel sfânt cu nelegiuirile pe care le făceau şi când întru mânia Mea i-am zdrobit, chiar cu ucidere.
- Şi acum, să lepede de la Mine desfrânarea lor şi omorurile mai-marilor lor, iar Eu în veci voi locui în mijlocul lor.
- Şi tu, fiul omului, arată-i casei lui Israel casa, pentru ca ei să poată pune capăt păcatelor lor; [arată-i] înfăţişarea şi rânduiala.
- Ei îşi vor purta pedeapsa pentru toate lucrurile pe care le-au făcut; iar tu vei descrie casa şi ieşirile ei şi fiinţarea ei şi toate rânduielile ei; şi-i vei face să cunoască toate legiuirile ei, pe care să le descrii în faţa lor; şi ei îmi vor păzi toate poruncile şi toate dreptarele, şi le vor face. †
- Şi planul casei îl vei arăta pe vârful muntelui; toate marginile ei, de jur-împrejur, sunt întru totul sfinte; aceasta este legea casei . †
- Şi acestea sunt măsurile jertfelnicului, în coţi de câte un cot şi o palmă: golul dinlăuntru, înalt de un cot; lărgimea, de un cot; dunga de pe margine, de jur-împrejur, de o palmă. Şi aceasta va fi înălţimea jertfelnicului †
- de la fundul şi obârşia părţii scobite la masa cea mare a curăţirii: de jos, doi coţi; lărgimea, de un cot; de la masa cea mică a curăţirii până la masa cea mare a curăţirii, patru coţi; iar lărgimea, de un cot.
- Jertfelnicul , de patru coţi; de la jertfelnic până deasupra coarnelor, un cot.
- Altarul va avea doisprezece coţi în lungime şi doisprezece în lăţime, din toate laturile fiind în patru muchii.
- Masa curăţirii, paisprezece coţi în lungime şi paisprezece în lăţime, în cele patru laturi ale ei. Dunga lui, de jur-împrejur, de o jumătate de cot; iar rama dimprejurul lui, de un cot; treptele lui vor fi cătând spre răsărit”. †
- Şi mi-a zis: „Fiul omului, aşa grăieşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Acestea sunt rânduielile jertfelnicului în ziua în care va fi el făcut să se aducă deasupră-i arderi-de-tot şi deasupră-i să se verse sânge. †
- Şi le vei da preoţilor, leviţilor din spiţa lui Ţadoc, cei ce se apropie de Mine – zice Domnul Dumnezeu – ca să-Mi slujească, un viţel de vacă pentru [jertfă de] păcat. †
- Ei vor lua din sângele lui şi-l vor pune pe cele patru coarne ale jertfelnicului şi pe cele patru colţuri ale mesei de curăţire şi pe vatră de jur-împrejur; şi-l vor face loc de ispăşire.
- Şi vor lua viţelul – prinos-pentru-păcat; acesta va fi mistuit de foc în locul osebit al casei, în afara locului sfânt. †
- Iar în ziua următoare vor lua doi iezi de capră, fără nici o meteahnă, ca prinos pentru păcat, şi vor curăţi jertfelnicul şi-l vor face loc de ispăşire aşa cum au făcut cu viţelul.
- Şi după ce au săvârşit ispăşirea, vor aduce un viţel din cireadă, fără nici o meteahnă, şi un berbec din turmă, fără nici o meteahnă.
- Şi le veţi aduce ca dar înaintea lui Dumnezeu; preoţii le vor presăra cu sare şi I le vor aduce Domnului ca arderi-de-tot. †
- Timp de şapte zile vor aduce zilnic câte un ied pentru păcat şi un viţel din cireadă şi un berbec din turmă, [toţi] fără nici o meteahnă; aşa vor face timp de şapte zile
- şi vor face jertfelnicul loc de ispăşire şi-l vor curăţi şi se vor sfinţi . †
- Şi va fi că în ziua a opta, şi de atunci înainte, preoţii vor aduce pe jertfelnic jertfele voastre arderi-de-tot şi pe cele de mântuire, iar Eu vă voi primi, zice Domnul”.
