Evrei 9
- E adevărat că şi cel dintâi avea rânduieli pentru sfintele slujbe, şi altarul pământesc;
- căci s’a pregătit un cort, primul, în care erau sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii-înaintea; acesta se numeşte sfânt . †
- Iar înapoia celei de a doua catapetesme era un cort numit sfânta-sfintelor, †
- având altarul de aur al tămâierii şi chivotul legământului , peste tot ferecat cu aur. În chivot era urna de aur care avea mana, şi toiagul lui Aaron, cel ce odrăslise, şi tablele Legii. †
- Deasupra chivotului erau Heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării – dar despre acestea nu putem vorbi acum cu de-amănuntul. †
- Astfel fiind întocmite lucrurile, preoţii intrau întotdeauna în primul cort, săvârşind sfintele slujbe; †
- în cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care-l aducea pentru sine însuşi şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului. †
- Prin aceasta Duhul Sfânt ne deschide ochii că drumul către altar nu era limpede arătat, atâta vreme cât primul cort încă mai stătea în picioare.
- Aceasta era o parabolă pentru timpul de astăzi, cum că sunt daruri şi jertfe care nu au putere să ducă la desăvârşire conştiinţa celui ce slujeşte, †
- ele fiind doar legiuiri despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări, puse pentru trup până la vremea îndreptării. †
- Dar Hristos, Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit – nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta –, †
- a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta-sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, aflându-ne nouă răscumpărare veşnică. †
- Fiindcă dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de junincă, stropindu-i pe cei întinaţi, îi sfinţeşte prin curăţirea trupului, †
- atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veşnic Duh I s’a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăţi conştiinţa voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului-Celui-Viu! †
- Şi iată pentru ce este El Mijlocitor al unui nou testament: ca prin moartea pe care El a suferit-o spre a răscumpăra greşalele de sub întâiul testament, să primească cei chemaţi făgăduinţa moştenirii veşnice. †
- Căci acolo unde este testament trebuie neapărat să fie arătată moartea celui care l-a făcut.
- Un testament îşi capătă puterea de la morţi, dat fiind că el nu are nici o putere câtă vreme cel ce l-a făcut trăieşte.
- Ca urmare, nici cel dintâi n’a fost sfinţit fără sânge.
- Într’adevăr, după ce Moise i-a rostit întregului popor toate poruncile după lege, a luat sângele viţeilor şi ţapilor, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea însăşi, şi pe tot poporul, †
- şi a zis: Acesta este sângele legământului pe care Dumnezeu l-a poruncit pentru voi! †
- Şi tot aşa a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă. †
- După lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu există iertare. †
- Trebuia deci ca, pe de-o parte, peceţile celor cereşti să fie curăţite prin acestea şi, pe de alta, cele cereşti însele să fie, dar prin jertfe mai bune decât acestea .
- Căci Hristos n’a intrat într’un altar făcut de mâini – închipuirea celui adevărat –, ci în cerul însuşi, pentru ca pentru noi să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu; †
- dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca arhiereul care intră’n altar în fiecare an cu sânge străin;
- altfel, ar fi trebuit ca de la’ntemeierea lumii să pătimească de mai multe ori; dar El o singură dată S’a arătat, acum, la sfârşitul veacurilor, pentru ca prin jertfa Sa să desfiinţeze păcatul. †
- Şi aşa cum oamenilor le este rânduit ca o singură dată să moară – după care e judecata –, †
- tot astfel şi Hristos, după ce o singură dată a fost adus jertfă ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce-L aşteaptă spre mântuirea lor. †