Evrei 3
- De aceea, fraţi sfinţi, părtaşi ai unei chemări cereşti, luaţi aminte la Apostolul şi Arhiereul mărturisirii noastre, la Iisus Hristos: †
- El credincios Îi este Celui ce L-a rânduit, aşa cum şi Moise „a fost” în toată casa lui . †
- Pentru că El S’a învrednicit de mai multă slavă decât Moise, aşa cum ziditorul unei case are mai multă cinste decât casa. †
- – Că orice casă e zidită de cineva, dar Ziditorul a toate este Dumnezeu –.
- Spre a da mărturie celor ce aveau să fie spuse , Moise a fost în toată casa Domnului credincios ca o slugă, †
- dar Hristos, ca Fiu a fost peste casa Lui. Şi casa Lui suntem noi, numai dacă pân’ la sfârşit ţinem cu tărie libertatea mărturisirii şi mândria nădejdii . †
- De aceea, precum zice Duhul Sfânt: Astăzi, dacă veţi auzi glasul Său, †
- nu vă învârtoşaţi inimile ca atunci, la Răzvrătire, în ziua ispitirii în pustie , †
- unde părinţii voştri M’au ispitit şi M’au pus la’ncercare, şi timp de patruzeci de ani Mi-au văzut faptele! †
- De aceea M’am mâniat pe neamul acesta şi am zis: Ei pururea rătăcesc cu inima, şi căile Mele nu le-au cunoscut; †
- aşa că juratu-M’am întru mânia Mea: Întru odihna Mea nu vor intra! †
- Luaţi aminte, fraţilor, ca nu cumva în vreunul dintre voi să fie o inimă vicleană’ntru necredinţă , care să vă’ndepărteze de la Dumnezeul Cel-Viu.
- Dimpotrivă, unii pe alţii îndemnaţi-vă în fiecare zi, atâta vreme cât putem s’o chemăm astăzi, pentru ca nimeni dintre voi să nu se învârtoşeze cu înşelăciunea păcatului. †
- Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă pân’la sfârşit vom ţine cu tărie începutul fiinţării noastre întru El , †
- de vreme ce s’a zis: Astăzi, dacă veţi auzi glasul Său, să nu vă învârtoşaţi inimile ca atunci, la Răzvrătire. †
- Cine sunt cei ce auzind s’au răzvrătit? Oare nu toţi cei ce au ieşit din Egipt cu Moise? †
- Şi pe cine S’a mâniat El timp de patruzeci de ani? Oare nu pe cei ce au păcătuit, ale căror oase au căzut în pustie? †
- Şi cui i S’a jurat că nu vor intra întru odihna Sa , dacă nu celor ce n’au ascultat ? †
- Şi vedem că din pricina necredinţei lor n’au putut să intre.
