Faptele Apostolilor 2
- Şi când a sosit ziua Cincizecimii , erau toţi împreună la un loc . †
- Şi fără de veste s’a făcut din cer un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau. †
- Şi limbi ca de foc li s’au arătat, împărţite, şi au şezut pe fiecare din ei. †
- Şi s’au umplut toţi de Duh Sfânt şi au început să grăiască în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. †
- Şi erau locuind în Ierusalim Iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer .
- Şi când s’a făcut vuietul acela, s’a adunat mulţimea şi s’a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei grăind în limba sa.
- Şi erau uimiţi toţi şi se minunau, zicând: „Iată, nu sunt oare galileeni toţi aceştia care vorbesc? †
- şi cum de auzim noi, fiecare, limba noastră în care ne-am născut?, †
- Parţi şi Mezi şi Elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia,
- în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi Romani aflaţi în trecere, Iudei şi prozeliţi,
- Cretani şi Arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre măreţiile lui Dumnezeu!” †
- Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumereau, zicând unul către altul: „Ce va să fie aceasta?”
- Iar alţii, luându-i în bătaie de joc, ziceau că sunt plini de must… †
- Şi stând în picioare Petru cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei, şi toţi cei ce locuiţi în Ierusalim, fie-vă cunoscută aceasta şi luaţi aminte la cuvintele mele ;
- că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, de vreme ce este doar al treilea ceas din zi ,
- ci aceasta este ceea ce s’a spus prin profetul Ioil:
- Şi va fi că’n zilele din urmă, zice Dumnezeu, turna-voi din Duhul Meu peste tot trupul; şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi şi tinerii voştri vedenii vor vedea şi bătrânii voştri vise vor visa. †
- Şi’n zilele acelea Eu peste robi şi peste roabe voi revărsa din Duhul Meu şi ei vor profeţi, †
- şi minuni voi face sus în cer şi semne jos pe pământ: sânge, foc şi fumegare de fum; †
- soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi năprasnică; †
- şi va fi că tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui. †
- Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu cu puteri, minuni şi semne pe care Dumnezeu le-a făcut prin El în mijlocul vostru, aşa cum şi voi înşivă o ştiţi, †
- pe Acesta, fiind El predat potrivit planului celui dinainte rânduit şi preştiinţei lui Dumnezeu , voi L-aţi luat şi L-aţi omorât, răstignindu-L prin mâinile celor fărădelege. †
- Pe Acesta Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, deoarece nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea. †
- Căci David zice despre El: Pe Domnul Îl vedeam pururea înaintea mea, căci El îmi stă de-a dreapta, ca eu să nu mă clatin. †
- De aceea inima mea s’a veselit şi limba mi s’a bucurat; chiar şi trupul meu se va sălăşlui întru nădejde, †
- că nu-mi vei lăsa sufletul în iad, nici îl vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune. †
- Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; cu faţa Ta, de veselie mă vei umple. †
- Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre patriarhul David, că şi el a murit şi a fost şi îngropat, iar mormântul său este la noi până în ziua aceasta. †
- Dar el, profet fiind şi ştiind că Dumnezeu i S’a jurat cu jurământ să-i aşeze pe tron din rodul coapsei sale, †
- mai’nainte văzând, despre învierea lui Hristos a vorbit, că sufletul Său n’a fost lăsat în iad şi nici trupul Său n’a văzut stricăciune. †
- Dumnezeu L-a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi Îi suntem martori. †
- Deci, înălţându-Se de-a dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, El L-a revărsat pe Acesta, aşa cum vedeţi voi şi auziţi acum. †
- Că David nu s’a suit la ceruri, dar el a zis: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea †
- până ce-i voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. †
- Aşadar, cu încredinţare să ştiţi voi, toată casa lui Israel, că pe Acest Iisus, pe Care voi L-aţi răstignit, Dumnezeu L-a făcut Domn şi Hristos”. †
- Iar ei, auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: „Bărbaţi fraţi, ce să facem?” †
- Iar Petru le-a zis: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să se boteze în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Sfântului Duh. †
- Că pentru voi este dată făgăduinţa şi pentru copiii voştri şi pentru cei de departe , pentru oricâţi îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru”. †
- Şi cu alte mai multe vorbe mărturisea şi-i îndemna, zicând: „Mântuiţi-vă de acest neam viclean!” †
- Drept aceea, cei ce i-au primit cuvântul s’au botezat; şi în ziua aceea s’au adăugat ca la trei mii de suflete. †
- Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în părtăşie , în frângerea pâinii şi în rugăciuni. †
- Şi tot sufletul era cuprins de teamă, că multe minuni şi semne se făceau prin apostoli. †
- Iar toţi cei ce au crezut erau laolaltă şi aveau toate îndeobşte. †
- Şi îşi vindeau pământul şi bunurile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. †
- Şi zi de zi într’un cuget stăruind în templu, şi’n casă frângând pâinea, împreună îşi luau Hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii, †
- lăudându-L pe Dumnezeu şi având har la tot poporul . Iar Domnul îi adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau. †
