Înţelepciunea lui Solomon 19
- Dar asupra necredincioşilor s’a abătut pân’la sfârşit o mânie neîndurată, căci El ştia dinainte ce aveau ei să facă
- şi că după ce i-au lăsat pe ai Săi să plece şi le-au grăbit ieşirea se vor răzgândi şi vor începe să-i urmărească. †
- Într’adevăr, când încă nu-şi isprăviseră jelania şi încă plângeau pe mormintele morţilor lor, un alt gând nebunesc le-a venit: ca pe nişte fugari au început să-i urmărească pe aceia pe care, prin rugăminţi, îi grăbiseră să plece. †
- La aceasta îi împingea destinul de care erau vrednici şi care i-a făcut să uite de trecut: în acest fel, ei îşi adăugau pedeapsa care le mai lipsea
- şi, în timp ce poporul Tău făcea o călătorie de necrezut , aceia au avut parte de o moarte neobişnuită.
- Aceasta, deoarece întreaga făptură, în însăşi firea ei, primea o nouă alcătuire supunându-se poruncilor Tale, pentru ca fiii Tăi să fie păziţi nevătămaţi:
- norul care umbrea tabăra, pământul uscat din care a ţâşnit apă, Marea Roşie devenită trecătoare fără piedici, valurile năvalnice, pajişte înverzită, †
- pe unde ocrotiţii mâinii Tale au trecut cu ochii uimindu-se de minunile Tale.
- La largul lor erau ca nişte cai şi zburdau ca nişte miei cântându-Te pe Tine, Doamne, Cel ce i-ai izbăvit. †
- Din nou, îşi aminteau de cele petrecute în robie, cum pământul, în loc de animale, a scos la iveală tăuni şi cum Râul, în loc de peşti, a vărsat mulţime de broaşte. †
- Iar mai apoi au văzut cum păsările se pot naşte şi altfel când ei, apăsaţi de poftă, au cerut mâncăruri mai gingaşe: †
- spre împlinirea poftei, prepeliţe li s’au ridicat din mare. †
- Dar peste cei păcătoşi s’au abătut pedepsele – nu fără semnele prevestitoare ale unor fulgere tăioase – şi după dreptate au pătimit pentru păcatele lor, de vreme ce cu ură crâncenă se purtaseră faţă de străini.
- Că unii n’au vrut să-i primească pe necunoscuţii care le veniseră , dar aceştia i-au supus robiei pe oaspeţii care le făcuseră bine. †
- Mai mult: aceia îi primeau pe străini cu duşmănie,
- pe când aceştia, după ce i-au primit sărbătoreşte pe cei ce se bucurau de aceleaşi drepturi ca şi ei, i-au supus la cumplite corvezi. †
- Aşa că fost-au ei loviţi cu orbire – precum aceia la porţile celui drept – atunci când, învăluiţi de întuneric-beznă, căutau fiecare un drum către propria lui uşă. †
- Aşa că stihiile îşi schimbau între ele însuşirile, precum la un instrument cu coarde notele schimbă măsura, dar păstrează tonul – ceea ce se poate vedea limpede din ceea ce s’a petrecut:
- vietăţi de uscat deveneau vietăţi de apă, înnotătoarele înaintau spre pământ, †
- focul în apă îşi sporea puterea, iar apa îşi pierdea însuşirea de a stinge; †
- în schimb, flăcările nu mistuiau carnea animalelor plăpânde ce se apropiau de ele şi nu topeau dumnezeiasca hrană ce semăna cu bruma care se topeşte, atât de uşor. †
- Tu întru toate, Doamne, Ţi-ai preamărit poporul şi l-ai umplut de slavă, nicicând nu l-ai trecut cu vederea, ci’n toată vremea şi’n tot locul i-ai stat într’ajutor.