Judecători 10
- După Abimelec, spre mântuirea lui Israel s’a ridicat Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo , din seminţia lui Isahar; el locuia în Şamir, pe muntele lui Efraim.
- I-a fost judecător lui Israel vreme de douăzeci şi trei de ani şi a murit şi a fost îngropat la Şamir.
- Şi după el s’a ridicat Iair din Galaad şi i-a fost judecător lui Israel vreme de douăzeci şi doi de ani.
- Şi i s’au născut treizeci şi doi de fii, care călăreau pe treizeci şi doi de cai tineri şi aveau treizeci şi două de cetăţi; pe acestea le-au numit „oraşele lui Iair”, până’n ziua de azi; ele se află în Galaad.
- Şi Iair a murit şi a fost îngropat la Camon.
- Dar fiii lui Israel au continuat să facă răul în faţa Domnului, slujind baalilor şi Astartelor şi dumnezeilor Amoreilor şi dumnezeilor Sidonului şi dumnezeilor Moabului şi dumnezeilor Filistenilor; şi L-au părăsit pe Domnul şi nu I-au slujit. †
- Iar Domnul cu aprindere S’a mâniat pe Israel; şi i-a dat în mâna Filistenilor şi’n mâna fiilor lui Amon, †
- care i-au necăjit şi i-au asuprit la acea vreme pe fiii lui Israel timp de optsprezece ani: pe toţi fiii lui Israel de dincolo de Iordan, în ţinutul Amoreului, în Galaad.
- Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să se bată cu [triburile] Iuda şi Veniamin şi Efraim, aşa că fiii lui Israel erau foarte strâmtoraţi.
- Şi au strigat fiii lui Israel spre Domnul, zicând: „Am păcătuit împotriva Ta, că L-am părăsit pe Dumnezeul nostru şi i-am slujit lui Baal”. †
- Iar Domnul a zis către fiii lui Israel: „Oare nu v’am mântuit Eu pe voi din mâna Egiptului şi a Amoreilor şi a fiilor lui Amon şi a Moabului şi a Filistenilor
- şi a Sidonienilor şi a lui Amalec şi a lui Madian, atunci când aceştia v’au asuprit şi când voi aţi strigat spre Mine?
- Dar voi M’aţi părăsit şi aţi slujit la dumnezei străini; de aceea, nu vă voi mai mântui. †
- Duceţi-vă şi strigaţi la dumnezeii pe care i-aţi ales, pentru ca ei să vă mântuiască la vremea necazului vostru!” †
- Şi au zis fiii lui Israel către Domnul: „Am păcătuit, fă cu noi ce-Ţi place, doar de această dată mântuieşte-ne!”
- Şi i-au lepădat din mijlocul lor pe dumnezeii străini şi I-au slujit numai Domnului, Căruia I-a părut rău de necazurile lor.
- Iar fiii lui Amon s’au ridicat şi şi-au pus tabăra în Galaad; dar şi fiii lui Israel s’au adunat laolaltă şi şi-au pus tabăra la Miţpa. †
- Şi au zis poporul şi mai-marii Galaadului, fiecare către vecinul său: „Cine oare este acela care va începe să se bată cu fiii lui Amon şi va fi căpetenie peste toţi cei ce locuiesc în Galaad?” †
