Ioan 3
- Şi era un om dintre farisei, cu numele Nicodim, care era fruntaş al Iudeilor. †
- Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: „Rabbi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el”. †
- Răspunsu-i-a Iisus şi i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. †
- Iar Nicodim a zis către El: „Cum poate omul să se nască fiind bătrân? Oare poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?…”.
- Iisus i-a răspuns: „Adevăr, adevăr îţi spun, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeua. †
- Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. †
- Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus.
- Vântul suflă unde vrea şi tu îi auzi glasul, dar nu ştii de unde vine şi nici unde se duce. Aşa este cu tot cel ce e născut din Duhul”b. †
- A răspuns Nicodim şi I-a zis: „Cum pot să fie acestea?”
- Răspuns-a Iisus şi i-a zis: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi pe acestea nu le cunoşti? †
- Adevăr, adevăr îţi spun, că noi vorbim ceea ce ştim şi mărturisim ceea ce am văzut, dar voi nu ne primiţi mărturia. †
- Dacă pe cele pământeşti vi le-am spus şi nu credeţi, cum veţi crede de vi le vom spune pe cele cereşti? †
- Nimeni nu s’a suit la cer, decât Cel Care S’a pogorât din cer, Fiul Omului, Cel ce este în cer. †
- Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, †
- pentru ca tot cel ce crede într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. †
- Că într’atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel cecrede într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. †
- Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr’Însul. †
- Cel ce crede într’Însul nu este judecat, dar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numelec Celui Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu. †
- Iar judecata, aceasta este: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. †
- Că tot cel ce face rele urăşte Lumina şi nu vine la lumină, pentru ca să nu i se vădească faptele; †
- dar cel ce face adevărul vine la Lumină, pentru ca faptele lui să se arate că întru Dumnezeu sunt săvârşite”. †
- După acestea a venit Iisus cu ucenicii Săi în ţinutul Iudeii şi stătea acolo cu ei şi boteza. †
- Şi boteza şi Ioan în Enon , aproape de Salim, că erau acolo ape multe; şi veneau şi se botezau.
- Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă. †
- Şi între ucenicii lui Ioan şi un iudeu s’a iscat o neînţelegere asupra curăţirii ; †
- şi au venit la Ioan şi i-au zis: „Rabbi, Acela Care era cu tine dincolo de Iordan şi despre Care tu ai mărturisit, iată că botează şi toţi se duc la El…”. †
- Ioan a răspuns, zicând: „Un om nu poate să ia nimic dacă nu i s’a dat din cer. †
- Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. †
- Cel ce are mireasă este mire; iar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, cu bucurie se bucură de glasul mirelui. Aşadar, bucuria aceasta a mea s’a împlinit. †
- Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.
- Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ, pământesc este şi ca un pământean grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. †
- Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. †
- Cel ce I-a primit mărturia a întărit că adevărat este Dumnezeu. †
- Fiindcă Cel pe Care L-a trimis Dumnezeu grăieşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură.
- Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi pe toate le-a dat în mâna Lui. †
- Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică; iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea Viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”. †
