Ieremia 21
- Cuvântul care s’a făcut de la Domnul către Ieremia când regele Sedechia a trimis la el pe Paşhur, fiul lui Malchia, şi pe Sofonie, fiul preotului Maaseia, ca să-i zică: †
- „Întreabă-L pentru noi pe Domnul; că regele Babilonului s’a ridicat împotriva noastră; poate că Domnul va face ceva potrivit lucrurilor Sale minunate, şi acela se va duce de la noi”.
- Iar Ieremia le-a zis: „Aşa veţi grăi către Sedechia, regele lui Iuda:
- Aşa grăieşte Domnul: Iată, Eu voi întoarce îndărăt armele războinice cu care voi vă luptaţi împotriva Caldeilor care v’au împresurat de dinafara zidului şi le voi îngrămădi în mijlocul acestei cetăţi.
- Şi Eu Mă voi lupta împotriva voastră cu mână tare şi cu braţ înalt, cu mânie şi cu urgie mare. †
- Şi pe toţi cei ce locuiesc în cetatea aceasta, oameni şi animale, îi voi lovi cu moarte dureroasă, iar ei vor muri.
- Şi după aceea – aşa zice Domnul – pe Sedechia, regele lui Iuda, şi pe slujitorii lui şi poporul care’n cetatea aceasta a scăpat din ciumă şi de la moarte şi de la sabie îi voi da în mâna vrăjmaşilor, a celor ce le caută vieţile, iar ei îi vor trece prin ascuţişul săbiei; şi nu-i vor cruţa şi nici o milă nu vor avea de ei”. †
- Iar acestui popor îi vei spune: Aşa grăieşte Domnul: Iată, Eu v’am pus înainte calea vieţii şi calea morţii. †
- Cel ce rămâne în cetatea aceasta va muri de sabie şi de foamete; iar cel ce va ieşi şi se va duce la Caldeii care v’au împresurat, acela va trăi; viaţa îi va fi ca o pradă, dar va trăi . †
- Că nu spre bine, ci spre rău Mi-am întors Eu faţa asupra acestei cetăţi; ea va fi dată în mâna regelui Babilonului, iar acela cu foc o va mistui. †
- Tu, casă a regelui lui Iuda, ascultaţi cuvântul Domnului! Tu, casă a lui David, aşa grăieşte Domnul:
- Judecaţi dimineaţa cu judecată şi faceţi ce e drept şi scoateţi-l pe cel jefuit din mâna celui ce-l apasă, ca nu cumva mânia Mea ca focul să se-aprindă, căci ea va arde şi nimeni nu va fi care s’o stingă. †
- Iată, Eu sunt împotriva ta, a celui ce locuieşte în Valea Sorului-de-şes, şi a celor ce zic: «Cine ne va înfricoşa?» sau: «Cine va intra în locaşul nostru?» †
- Şi foc voi aprinde’n pădurea ei şi toate’mprejurimile ei le va mistui. †
