1 Regi 24
- Iar David s’a ridicat de acolo şi s’a aşezat în strâmtorile En-Gaddi. †
- Şi a fost că după ce Saul s’a întors din urmărirea Filistenilor, i s’a spus că David se află în pustia En-Gaddi .
- Şi luând el cu sine trei mii de bărbaţi aleşi din tot Israelul, s’a dus să-i caute pe David şi pe oamenii lui în faţa Sadaemului.
- Şi a ajuns la turmele de oi ce se aflau pe lângă drum, iar acolo era o peşteră. Saul a intrat să-şi facă nevoia, în timp ce David şi oamenii lui şedeau în partea mai adâncă a peşterii.
- Atunci bărbaţii lui David i-au zis: „Iată, aceasta este ziua despre care ţi-a spus Domnul că-l va da pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, ca să faci cu el după pofta inimii.” Iar David s’a ridicat şi a tăiat cu fereală poala hainei lui Saul. †
- Şi a fost că după aceea i-a părut rău lui David că-i tăiase poala hainei.
- Şi a zis David către oamenii lui: „Să mă ferească Dumnezeu să fac eu una ca aceasta împotriva stăpânului meu, a unsului Domnului, să-mi ridic eu mâna asupră-i; căci el este unsul Domnului ”. †
- Aşa că David şi-a potolit oamenii cu vorbe ca acestea şi nu i-a lăsat să se ridice şi să-l omoare pe Saul. Iar Saul s’a ridicat şi s’a dus în drumul lui.
- Din peşteră însă s’a ridicat şi David după el. Şi a strigat David în urma lui Saul, zicând: „O, doamne!, o, rege!” Atunci Saul a cătat înapoi, iar David plecându-se cu faţa la pământ, i s’a închinat.
- Şi a zis David către Saul: „De ce asculţi tu de vorbele poporului care zice: – Iată, David îţi caută viaţa?
- Iată, ochii tăi au văzut cum chiar astăzi mi te-a dat Domnul în mână, acolo, în peşteră; dar eu n’am vrut să te omor, ci te-am cruţat şi am zis: – Nu-mi voi ridica mâna asupra stăpânului meu, fiindcă el e unsul Domnului.
- Şi, iată, poala hainei tale e în mâna mea; eu am tăiat poala hainei tale şi nu te-am omorât. Cunoaşte azi şi vezi că’n mâna mea nu-i nici o răutate şi nici o necredinţă şi nici o răzvrătire; eu n’am păcătuit împotriva ta, dar tu îmi vânezi viaţa ca să mi-o iei.
- Judece Domnul între mine şi tine şi Domnul să-mi răsplătească din ceea ce-i al tău!; dar mâna mea nu-ţi va fi împotrivă.
- Aşa cum spune vechiul proverb: «Din cei nelegiuiţi va izvorî greşala»; deci mâna mea nu se va ridica asupră-ţi. †
- Şi acum, după cine umbli tu, o, rege al lui Israel? după cine alergi? după un câine mort? după un purice? †
- Fie Domnul cumpănitor şi judecător între mine şi tine !; Domnul să vadă şi să-mi judece pricina şi’ntru dreptate să mă scoată din mâinile tale!”
- Şi a fost că după ce David a isprăvit aceste cuvinte către Saul, acesta a zis: „Al tău este glasul acesta, fiule David?” Şi ridicându-şi Saul glasul, a plâns. †
- Şi a zis Saul către David: „Tu eşti mai drept decât mine, căci tu mi-ai răsplătit cu bine, dar eu ţi-am răsplătit cu rău. †
- Tu mi-ai arătat mie astăzi ce bine mi-ai făcut, cum m’a închis pe mine Domnul astăzi în mâinile tale, dar tu nu m’ai ucis .
- Că de-l va afla cineva pe vrăjmaşul său în necaz şi-i va deschide paşii spre calea cea bună, aşa cum ai făcut tu astăzi, Domnul îi va răsplăti cu binele. †
- Şi acum, iată, eu ştiu că tu într’adevăr vei domni şi că’n mâna ta va sta regatul lui Israel.
- Aşadar, jură-mi acum pe Domnul că nu-i vei nimici pe urmaşii mei şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu”.
- Aşa i-a jurat David lui Saul. Saul s’a dus la casa sa, iar David şi oamenii lui s’au suit în strâmtoarea Mesara.
