Tipicul cel MareRânduiala din Tipic, cu textul întreg
Minei
ÎN ZIUA A ŞASEA SFÂNTA SCHIMBARE LA FAŢĂ A DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI SFÂNTULUI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
Seara la Vecernia cea mică
După Psalmul de seară cel obişnuit, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Praznicului, pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...,
Slavă...Şi acum...glas 8: Nor luminos Te-a luat schimbându-te la faţă... Urmează Stihoavna cu Stihurile ei glas 2, Podobia: Casa Efratului...;
Astăzi Hristos în Muntele Taborului..., cu Stihul întâi: Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul..., Stihul al doilea: Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura...,
Slavă...Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas şi Podobie;
Văzutu-te-a în munte Moise şi Ilie...Urmează Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului glas 7: Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte Hristoase Dumnezeule... (o dată), Ectenia cea mică şi Otpustul.
La Vecernia cea mare
După Psalmul de seară cel obişnuit nu punem Catismă, numai dacă va fi Sâmbătă seara, atunci citim toată Catisma.
Duminică seara cântăm Slava... cea dintâi.
La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Samoglasnice ale Praznicului, pe opt, glas 4: Mai înainte de Crucea Ta Doamne..., şi celelalte, Slavă...Şi acum...glas 6: Mai înainte închipuind Învierea Ta Hristoase Dumnezeule... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei şi apoi trei Citiri, prima de la Ieşire: Zis-a Domnul către Moise: Suie-te la Mine în munte..., a doua tot de la Ieşire: În zilele acelea grăit-a Domnul către Moise faţă către faţă... a treia de la III Regi: În zilele acelea venit-a Ilie în Sarepta..., după care punem Ecteniile.
La Litie
Punem Stihirile Praznicului glas 2: Cel ce cu lumina Ta ai sfinţit toată lumea... şi celelalte asemenea, Slavă...glas 5: Veniţi să ne suim în muntele Domnului...,
Şi acum... acelaşi glas: Făcătorul şi plinitorul legii şi al Proorocilor pe Tine Hristoase Te-a mărturisit...
La Stihoavnă
Punem Stihirile glas 2, însuşi glasul: Cel ce a grăit de demult cu Moise..., cu Stihurile ei, (care sunt scise la Stihoavna Vecerniei celei mici), apoi Slavă...Şi acum...glas 6: Lui Petru, lui iacov şi lui Ioan, ucenicilor Tăi celor mai aleşi... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului glas 7: Schimbatu- Te-ai la Faţă, Hristoase Dumnezeule..., (de trei ori), care este scris la Vecernia cea mică.
Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat...(de trei ori),
Slavă...Şi acum... Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul..., până la cuvintele: Nu se vor lipsi de tot binele..., după care citim Cuvântul Sfântului Anastasie Sinaitul al cărui început este: Cât de înfricoşat este locul acesta...
Minei
ÎN ZIUA A ŞASEA SFÂNTA SCHIMBARE LA FAŢĂ A DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI SFÂNTULUI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
La Utrenie
După cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori).
După obişnuitele Catisme punem Sedelnele Praznicului şi citim Tâlcuirea Evangheliei de la Luca, timp în care se dau lumânări fraţilor.
Apoi cântăm Polieleul, Psalmii cei aleşi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului, Sedelnele Praznicului (de două ori) şi Citirea.
Punem Antifonul întâi glas 4 şi Prochimenul glas 4: Taborul şi Ermonul în numele Tău se vor bucura..., cu Stihul: Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul... Apoi: Toată suflarea..., cu Stihul: Lăudaţi pe Domnul întru Sfinţii Lui..., Evanghelia de la Luca: În vremea aceea luat-a Iisus pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov..., Psalmul 50, cu Slavă...glas 2: Astăzi toate de bucurie s-au umplut, Hristos schimbându-Se la faţă înaintea ucenicilor Săi...,
Şi acum... tot aceasta, apoi Sithul: Miluieşte-mă Dumnezeule... şi Stihira glas 6: Mai înainte închipuind Învierea Ta Hristoase Dumnezeule... Se pun două Canoane ale Praznicului, unul al Sfântului Cozma glas 4 şi altul al Sfântului Ioan Damaschinul glas 8, Irmoasele celor două Canoane se cântă de câte două ori
şi Troparele se pun pe doisprezece.
Catavasiile: Crucea însemnând Moise... După Cântarea a treia punem Sedealna Praznicului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif...,
Slavă...Şi acum... tot aceasta.
După Cântarea a şasea punem Condacul Praznicului glas 7: În Munte Te-ai schimbat la faţă..., apoi Icosul şi Sinaxarul.
La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită..., chiar de-ar fi Duminică, ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului: Măreşte suflete al meu pe Domnul..., iar fraţii aprind din nou lumânările.
După Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului: Cuvinte Cel ce eşti lumină neschimbată a Tatălui..., (de trei ori).
La Laude
Punem Stihirile Praznicului, pe patru, glas 4, Podobia: Cel ce de sus eşti chemat...,
Slavă...Şi acum...glas 8: Luat-a Hristos pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan... În timp ce se cântă Laudele se miruiesc fraţii cu untdelemn din candela Mântuitorului.
Urmează apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.
Punem apoi Ceasul 1 şi Otpustul cel final.
Ceasurile se pun după rânduiala lor obişnuită, iar Liturghia se face mai de dimineaţă pentru osteneala Privegherii.
Minei
ÎN ZIUA A ŞASEA SFÂNTA SCHIMBARE LA FAŢĂ A DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI SFÂNTULUI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
La Liturghie
Punem Antifonul întâi glas 3, cu Stihul întâi, din Psalmul 65: Strigaţi Domnului în tot pământul cântaţi numele lui, daţi slavă laudei lui..., după care se cântă Stihira: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Mântuitorule mântuieşte-ne pe noi, iar cealaltă strană zice acelaşi Stih: Strigaţi Domnului... şi Stihira: Pentru rugăciunile Născătoarei... Apoi prima strană zice Stihul al doilea, Psalmul 76: Glasul tunetului Tău în vârtej luminat-a fulgerele Tale lumea, clătina-tu-s-a şi s-a cutremurat pământul... Şi se cântă: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Mântuitorule..., iar strana a doua spune Stihul al treilea, Psalmul 103: Întru mărturisiri şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină... şi iarăşi: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu...,
Slavă...Şi acum... şi iarăşi: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Mântuitorule mântuieşte-ne pe noi.
Apoi Antifonul al doilea glas 2, din Psalmul 45, Stihul întâi: Munţii Sionului, coastele crivăţului cetatea Împăratului Celui Mare..., şi se cântă Stihira: Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu Cel ce Te-ai schimbat la faţă în muntele Taborului, pe noi care-Ţi cântăm Ţie: Aliluia.
Apoi cealaltă strană spune tot acelaşi Stih şi Stihira: Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu... Strana întâi spune Stihul al doilea de la Psalmul 76: Şi i-a băgat pe dânşii în muntele sfinţeniei Sale, muntele acesta pe care l-a câştigat dreapta Lui... şi iarăşi se cântă: Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu..., Stihul al treilea: Muntele Sionului pe care l-ai iubit şi l-ai zidit... şi iarăşi: Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu..., apoi Slavă...Şi acum...: Unule Născut Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu... Antifonul al treilea glas 3, din Psalmul 124, primul Stih: Cei ce nădăjduiesc spre Domnul ca muntele Sionului nu se vor clătina în veac... şi Troparul: Schimbatu-Te-ai la faţă în munte Hristoase Dumnezeule..., care se pune tot până la sfârşit.
Stihul al doilea: Munţii împrejurul lui şi Domnul împrejurul poporului Său de acum şi până în veac... şi iarăşi Troparul.
Apoi din Psalmul 14, Stihul al treilea: Doamne cine va locui în locăşul Tău şi cine se va sălăşlui în muntele cel Sfânt al Tău..., apoi Troparul.
Din Psalmul 23, Stihul al patrulea: Cine se va sui în muntele Domnului sau cine va sta în locul cel Sfânt al Lui..., şi iarăşi Troparul.
Apoi se face Vohodul, la care se zice Stihul: Doamne trimite mâna Ta şi adevărul Tău, acestea m-au povăţuit şi m-au dus pe mine în muntele cel Sfânt al Tău... şi iarăşi se pune Troparul: Schimbatu-Te-ai la faţă..., apoi Slavă...Şi acum... Condacul, pe acelaşi glas: În munte Te-ai schimbat la faţă...Urmează Sfinte Dumnezeule..., apoi Prochimenul glas 4: Cât s-au mărit lucrurile Tale Doamne toate întru înţelepciune le-ai făcut..., cu Stihul: Binecuvintează suflete al meu pe Domnul... Apostolul din Epistola Sobornicească a Sfântului Petru: Fraţilor, sârguiţi-vă pentru ca chemarea şi alegerea voastră adevărată să o faceţi..., Aliluia glas 8: Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul..., cu Stihul: Fericit este poporul care ştie strigarea... Evanghelia de la Matei: În vremea aceea luat Iisus pe Petru, pe Ioan şi pe
Iacov... Iar în locul Axionului: Cuvine-se să te fericim..., cântăm Irmosul cântării a noua: Naşterea Ta nestricată S-a arătat... (Acest Irmos se cântă până la Odovania Praznicului).
Apoi Priceasna: Doamne întru lumina feţei Tale vom merge şi întru numele Tău ne vom bucura... La masă dezlegăm la peşte, la untdelemn şi la vin chiar dacă ar fi Miercuri sau Vineri.
Se cuvine să ştim: că avem învăţătură de la Sfinţii Părinţi pentru acest Praznic al Mântuitorului, să mâncăm struguri acolo unde se găsesc struguri, care se aduc în biserică şi se pun înainte.
După Rugăciunea Amvonului ieşind preotul cu cădelniţa îi cădeşte şi citeşte asupra lor Rugăciunea cea pentru Binecuvântarea Strugurilor.
Apoi strugurii se împart la masă fraţilor.
Iar acolo unde nu sunt struguri în locul acestora se aduc faguri de miere şi se aduc şi pere care se pun înainte.
Şi la fel Binecuvântându-se se împart la masă fraţilor.
Minei
ÎN ZIUA A ŞASEA SFÂNTA SCHIMBARE LA FAŢĂ A DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI SFÂNTULUI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
ÎNSEMNARE
Dacă cineva dintre fraţi va mânca struguri mai înainte de acest Praznic, acela care va cere iertare pentru neascultare, s-o primească şi să nu guste struguri în toată Luna August ca unul care a trecut porunca Tipicului cu vederea.
Iar de la acesta trebuie să înveţe şi ceilalţi a se supune Tipicului Sfinţilor Părinţi.
Această Citire se face şi fraţilor celor care păzesc viile.
Şi după acest Praznic se cuvine să fie struguri la masă de trei ori, în cursul Săptămânii pentru a fi puşi înaintea fraţilor, adică: Luni, Miercuri şi Vineri pentru ca să guste fraţii.
Acest tipic se face şi la Smochine şi la celelalte Poame fiecare în funcţie de cum se coace, la vremea ei.
Şi acestea trebuie să le spunem că afară de smochinele cele aduse, păzite şi împărţite care se mănâncă, altele nu mâncăm.
Minei
ÎN ZIUA A ŞASEA SFÂNTA SCHIMBARE LA FAŢĂ A DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI SFÂNTULUI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
ÎN ZIUA A ŞASEA SFÂNTA SCHIMBARE LA FAŢĂ A DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI SFÂNTULUI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
Cărțile de slujbăSlujbele zilei, în română și în greacă
Textele românești: arhiva ortodox007 (Minei, Octoih, Triod, Penticostar, Ceaslov) și Liturghierele; cele grecești: glt.goarch.org.
Calendarul îndreptat, ținut în România din 1924: sfinții și praznicele cu dată fixă stau la data de stil nou, iar Paștile și tot ciclul Triodului și al Penticostarului se socotesc după pascalia veche. Rânduiala tipicului e aceeași; se schimbă doar întâlnirile dintre mineu și ciclul mobil.
Vecernia din capitolul zilei este cea din seara precedentă: ea deschide ziua liturgică. Catismele de la «vecernie» din cap. 19 sunt cele din seara datei alese.
Hramul bisericii este local. Tipicul îl rânduiește în capitolele 4, 6 și 17.