
Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei
Doamne, nu știu ce să cer de la Tine. Tu Unul știi de ce am nevoie, Tu mă…

Doamne, nu știu ce să cer de la Tine. Tu Unul știi de ce am nevoie, Tu mă…

Sfinții Părinți ai Bisericii au așezat în Canonul dinaintea săvârșirii Sfintei Liturghii sau al Împărtășirii credincioșilor și slujitorilor…

A vorbi despre Rugăciunea lui Iisus ca un apanaj exclusiv al călugărilor este, cu siguranță, o exagerare și…

Nici postul, nici psalmodierea, nici rugăciunea nu ne pot mântui prin ele însele, ci doar dacă sunt împlinite…

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu,…

Faptul că toți creștinii, inclusiv cei ce trăiesc în lume, ar trebui să se roage neîncetat pe cât…

O femeie săracă trăia într-o situație dezastruasă împreună cu nepoata sa foarte bolnavă. Starea copilei se înrăutățea pe…


Părintele Nicolae Dima vorbește despre fiica lui, Ecaterina. Astăzi s-a citit Evanghelia despre învierea fiicei lui Iair, o…

Preot Ioan Istrati E o cafenea în Constanța unde fac o cafea uriașă și foarte aromată, arabica. Mă…

Textul evanghelic care ne vorbește despre Învierea fiicei lui Iair ne propune o temă dincolo de ce observăm…

Marea noutate a învățăturii Sfântului Grigorie Palama pentru omul modern este tocmai punctarea faptului că acesta poate participa…