Zaharia 12
- Povara cuvântului Domnului asupra lui Israel. Zice Domnul, Cel ce a întins cerul şi a întemeiat pământul şi a plăsmuit duhul omului întru el: †
- „Iată, Eu voi face Ierusalimul ca pe nişte uşori ce li se clatină tuturor neamurilor dimprejur , iar în Iudeea va fi împresurare împotriva Ierusalimului. †
- Şi fi-va în ziua aceea că voi face Ierusalimul ca pe o piatră călcată de toate neamurile; tot cel ce o va călca îşi va bate joc de ea, şi toate neamurile pământului se vor aduna laolaltă împotriva lui. †
- În ziua aceea – zice Domnul Atotţiitorul – pe fiece cal îl voi lovi cu spaimă, iar pe călăreţul lui, cu nebunie; dar Îmi voi deschide ochii asupra casei lui Iuda şi pe toţi caii neamurilor îi voi lovi cu orbire. †
- Iar mai-marii miilor lui Iuda vor zice în inimile lor: «Ne vom afla nouă locuitori ai Ierusalimului întru Domnul Atotţiitorul, Dumnezeul lor».
- În ziua aceea îi voi face pe mai-marii miilor lui Iuda ca pe un tăciune aprins între lemne şi ca pe o făclie de foc în trestie; şi vor mistui, la dreapta şi la stânga, toate popoarele dimprejur, iar Ierusalimul va locui iarăşi prin sine însuşi.
- Şi Domnul va mântui sfintele locaşuri ale lui Iuda, aşa cum erau ele la’nceput, pentru ca lauda casei lui David şi mândria locuitorilor Ierusalimului să nu se preamărească împotriva lui Iuda. †
- Şi va fi în ziua aceea că Domnul îi va apăra pe cei ce locuiesc Ierusalimul; şi cel slab între ei fi-va’n ziua aceea ca David, iar casa lui David precum casa lui Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor. †
- Şi va fi că’n ziua aceea Eu voi căuta să nimicesc toate neamurile ce vin împotriva Ierusalimului.
- Iar peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului voi turna duhul darului şi al îndurării; şi ei vor privi la Mine, Cel pe Care L-au batjocorit jucându-se ; şi plângere vor face asupră-I, ca pentru cel iubit, şi cu durere se vor văita, ca pentru un întâi-născut. †
- În ziua aceea, plângerea în Ierusalim va fi foarte mare, ca plângerea pentru crângul de rodii tăiat în câmpie. †
- Plânge-va ţara pe neamuri şi neamuri: neamul casei lui David, de-o parte, şi femeile lor, de-o parte; neamurile casei lui Natan , de-o parte, şi femeile lor, de-o parte; †
- neamul casei lui Levi, de-o parte, şi femeile lor, de-o parte; neamul casei lui Şimei , de-o parte, şi femeile lor, de-o parte; †
- toate neamurile rămase, fiece neam de-o parte, şi femeile lor, de-o parte.
