Miheia 2
- Pus-au la cale tulburări şi numai rele-au săvârşit în aşternuturile lor; odată cu venirea zilei, atunci le săvârşeau, că mâinile spre Dumnezeu nu şi le-au ridicat . †
- Ţarini pofteau şi pe săraci îi jefuiau şi asupreau familii; pe om îl jefuiau şi casa lui, pe om şi moştenirea lui. †
- De-aceea, aşa grăieşte Domnul: Iată, Eu rele pun la cale’mpotriva-acestui neam, din care nici că veţi putea grumajii să vi-i ridicaţi şi să umblaţi cu pasul drept, căci vremea este rea. †
- În ziua-aceea o pildă se va da’mpotriva voastră şi plângere se va cânta plângând: „În mare necaz am ajuns: partea poporului meu s’a măsurat cu funia şi nimeni nu era ca să-l oprească ori să-l abată; ogoarele voastre-au fost împărţite . †
- De-aceea voi pe nimeni n’o s’aveţi s’arunce-o funie pentru partea voastră în obştea Domnului”. †
- Nu lăcrimaţi plângând, şi nici o tânguire pentru-acestea, căci El nu-Şi leapădă mustrările,
- El, Cel ce zice: „Casa lui Iacob L-a mâniat pe Duhul Domnului”; nu ale Lui sunt oare aceste izvodiri ? cuvintele Lui oare nu-s drepte pentru El? şi nu după dreptate croitu-şi-au un drum?
- Dar mai’nainte vreme poporul Meu prin vrajbă s’a ridicat cu faţa’mpotriva păcii Lui; iar ei l-au jupuit de piele, să spulbere nădejdea din cleştele războiului. †
- De-aceea: cei ce astăzi Îmi cârmuiesc poporul zvârliţi vor fi afară din casele în care trăiesc în desfătări; din pricina-a tot răul pe care-l izvodesc, de-aceea-au fost zvârliţi. Apropiaţi-vă de munţii cei veşnici!
- Ridică-te şi pleacă, de vreme ce aceasta nu-ţi poate fi odihnă; necurăţia voastră: din ea v’aţi nimicit; †
- voi aţi fugit când nimeni nu vă gonea din urmă; din duhul tău s’a plămădit minciuna; ea ţi-a picat în vin şi’n băutură. Dar fi-va că din ea, din picătura poporului acesta †
- o să se-adune Iacob cu toţi ai lui, iar Eu voi aştepta să-Mi vină în braţe rămăşiţa lui Israel. Voi face ca ei să se întoarcă’mpreună, la un loc, ca oile la strungă, ca turma ce se-adună, la mijloc, în saivan. Se vor grăbi să fugă de jos, de printre oameni: †
- trecut-au prin spărtură pe drumul cel mai scurt, trecut-au şi prin poartă şi au ieşit din ea; ieşitu-le-a’nainte şi El, Regele lor, şi Domnul îi va paşte. †