Iudita 13

20 versete·citire ~3 min

Când s’a făcut târziu, căpitanii lui s’au grăbit să plece. Bagoas i-a închis cortul pe dinafară, iar pe cei ce se mai aflau pe-acolo i-a îndepărtat de lângă domnul lor. Aceştia s’au dus să se culce,
aşa cum erau, ameţiţi de atâta băutură; iar Iudita a fost lăsată singură în cort, cu un Olofern trântit pe patul său, înecat în vin.
Iudita îi poruncise slujnicii sale să stea în afara odăii ei de culcare şi să-i pândească ieşirea, aşa cum făcea în fiecare zi; căci va merge să se roage – spunea ea –; iar lui Bagoas îi vorbise în acelaşi fel.
Aşa că toţi au plecat şi nimeni – mic sau mare – n’a mai rămas în odaia de culcare. Iar ludita, stând aproape de patul lui [Olofern], a zis în inima ei: „Doamne, Dumnezeul a toată puterea, priveşte în ceasul acesta la fapta mâinilor mele, spre slava Ierusalimului! †
Căci acum e vremea să vii în ajutorul moştenirii Tale şi să duci la împlinire gândul meu de a-i zdrobi pe duşmanii care s’au ridicat împotriva noastră!”
Şi, venind la stâlpul patului, acela care se afla la capul lui Olofern, a luat paloşul acestuia
şi, apropiindu-se de pat, l-a apucat pe acela de păr şi a zis: „Întăreşte-mă, Doamne, Dumnezeul lui Israel, în ziua aceasta!” †
Şi l-a lovit peste gât de două ori, din toate puterile, şi i-a tăiat capul;
şi i-a rostogolit trupul de pe pat şi a dat jos ţesătura de pe stâlpii baldachinului; şi după puţin timp a ieşit şi i-a dat slujnicii sale capul lui Olofern,
iar aceea l-a pus în desaga de merinde; şi amândouă au ieşit împreună, aşa cum făceau de obicei pentru rugăciune. După ce au străbătut tabăra, au ocolit viroaga şi au luat-o la deal pe muntele Betuliei şi au ajuns la porţile cetăţii.
Iudita a strigat de departe la străjile porţilor: „Deschideţi, deschideţi poarta! Cu noi este Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ca să-Şi mai arate puterea în Israel şi tăria împotriva vrăjmaşilor, aşa cum a făcut-o astăzi!”
Şi a fost că de îndată ce locuitorii cetăţii i-au auzit glasul, s’au grăbit să se coboare la poarta cetăţii lor şi i-au chemat pe bătrânii cetăţii.
Şi au alergat toţi, buluc, cu mic cu mare, căci nu se aşteptau ca ea să vină; aşa că au deschis poarta şi le-au primit [pe cele două femei]; apoi, după ce au aprins foc ca să facă lumină, s’au aşezat împrejurul ei.
Atunci ea a zis cu glas mare: „Lăudaţi-L pe Dumnezeu, lăudaţi-L! Lăudaţi-L pe Dumnezeu, Cel ce nu Şi-a îndepărtat mila de la casa lui Israel, ci în noaptea aceasta i-a zdrobit, prin mâna mea, pe vrăjmaşii noştri!”
Şi, scoţând capul [lui Olofern] din desagă, l-a arătat şi le-a zis: „Iată capul lui Olofern, căpetenia oastei Asiriei, şi iată ţesătura baldachinului sub care zăcea în beţia lui; Domnul l-a lovit printr’o mână de femeie!
Aşa cum viu este Domnul Care m’a păzit în calea pe care am mers, chipul meu l-a amăgit spre pieirea lui, fără ca el să săvârşească păcat cu mine spre a mă întina sau a mă necinsti”.
Atunci întregul popor a rămas pe de-a’ntregul uluit şi, căzând în genunchi, I s’au închinat lui Dumnezeu şi au zis împreună: „Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul nostru, Cel ce astăzi i-ai nimicit pe vrăjmaşii poporului Tău!” †
Iar Oziaş i-a zis Iuditei: „O, fiică, binecuvântată eşti tu de Dumnezeu Cel-Preaînalt, mai mult decât toate femeile de pe pământ, şi binecuvântat e Domnul Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului, Cel ce te-a călăuzit să loveşti capul căpeteniei duşmanilor noştri! †
Căci nădejdea ta nu va lipsi din inimile oamenilor, care-şi vor aminti de-a pururi de puterea lui Dumnezeu.
Şi Dumnezeu, spre veşnica ta înaltă statură, să te cerceteze cu faceri de bine, fiindcă tu nu ţi-ai cruţat viaţa în faţa umilirii neamului nostru, ci ne-ai răzbunat căderea mergând pe calea cea dreaptă înaintea Dumnezeului nostru”. Şi’ntregul popor a zis: „Amin! Amin!”