3 Ioan 1
- Bătrânul , către Gaiu cel iubit, pe care-l iubesc întru adevăr. †
- Iubitule, mă rog ca’ntru toate să sporeşti şi să ai tot atâta sănătate precum îţi este sufletul de spornic.
- Mult m’am bucurat când au venit fraţii şi au mărturisit despre adevărul tău, despre felul cum trăieşti tu întru adevăr. †
- Mai mare bucurie decât aceasta nu am: să aud că fiii mei umblă întru adevăr.
- Iubitule, ceea ce faci tu faţă de fraţi o faci cu credincioşie , şi aceasta pentru străini ,
- care’n faţa Bisericii au dat mărturie despre iubirea ta. Bine vei face să-i ajuţi în călătoria lor într’un chip vrednic de Dumnezeu; †
- că pentru numele Său au plecat ei la drum, fără să primească nimic de la păgâni. †
- Noi, deci, datori suntem să-i sprijinim pe unii ca aceştia, ca să le fim împreună-lucrători pentru adevăr.
- Eu am scris ceva Bisericii; dar Diotref, care ţine să fie primul între ei, nu ne primeşte .
- Pentru aceea, dacă voi veni, îi voi aminti de faptele pe care le face, defăimându-ne cu vorbe urâte; şi nemulţumit fiind el cu acestea, nici că el îi primeşte pe fraţi, nici că-i lasă pe cei ce vor să-i primească, şi-i dă afară din Biserică.
- Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face binele, din Dumnezeu este; cel ce face răul, nu L-a văzut pe Dumnezeu. †
- Lui Dimitrie i s’a dat mărturie din partea tuturor şi din partea adevărului însuşi; mărturie îi dăm şi noi, şi tu ştii că mărturia noastră este adevărată. †
- Aveam multe să-ţi scriu, dar nu vreau să ţi le scriu cu cerneală şi condei. †
- Nădăjduiesc însă ca’n curând să te văd, şi vom vorbi gură către gură. †
- Pace ţie! Prietenii te îmbrăţişează. Îmbrăţişaţi pe prieteni, pe fiecare după numele lui.
