Articole duhovnicești2 min citire

Iată ce face neascultarea

redare prin sinteză vocală

La Schitul Sfintei Ana din Sfântul Munte Athos trăia un Stareț cu ucenicul său, care adeseori făcea neascultări.

Odată, în ajunul unei sărbători a Maicii Domnului, ucenicul îi spune Starețului său:

– Gheronda, mă duc să pescuiesc ceva, pentru că mâine este praznicul Maicii Domnului. Ce vom mânca?

– Fiule, i-a spus Starețul, vecinii noștri sunt toți pescari și nu au prins nimic, deși s-au chinuit multe ceasuri. Dacă ar fi vrut Maica Domnului să mâncăm pește, ar fi prins și ne-ar fi adus și nouă. Să nu mergi la pescuit!– Nu, Gheronda, insistă ucenicul, eu mă duc să pescuiesc.

– Să nu te duci!, îi spuse iarăși Starețul.

– Ba nu, ci mă voi duce, a spus ucenicul și a plecat.

Atunci Starețul cugetând că ucenicul său se află în neascultare și ca nu cumva să pățească ceva, să alunece în mare sau să-l afle vreo altă ispită mare, a întrat în chilia sa și a început să se roage cu șiragul de metanii pentru ucenicul său.

Ucenicul ajungând la mare, a aruncat undița și a simțit că ceva s-a prins în cârlig. A început să tragă cu putere, iar după puțin iese din apă un arap negru, cu ochi sălbateci, gata să se năpustească asupra lui. Însă o putere nevăzută îl ținea. Ucenicul, înspăimântat peste măsură, a luat-o la fugă, iar diavolul alerga în urma lui. Și au alergat așa, până la Schit, la chilia sa. Ajungând la chilie diavolul i-a spus:

– Bre călugăre, nu am putut să-ți fac nimic, căci din clipa în care ai plecat la mare Starețul tău face rugăciune pentru tine. Altfel te-aș fi înecat în mare. Auzi! În mare te-aș fi înecat…

Iată ce face neascultarea!

Cuviosul Efrem Katunakiotul