
Duhovnicul, un doctor pentru suflet
Preotul care primeşte un fiu duhovnicesc se preface într-un „grăunte de muştar”, adică pe faţa lui înfloreşte un…

Preotul care primeşte un fiu duhovnicesc se preface într-un „grăunte de muştar”, adică pe faţa lui înfloreşte un…

Dintre toate Tainele Bisericii, Spovedania este lucrarea cea mai des folosită. Ea este taina adâncului de smerenie, taina…


Când suntem bolnavi, avem nevoie de doctor. Dar, bolnavi fiind, putem fi încăpățânați și să nu mergem la…

A spune gândurile tale lumești altora înseamnă că vrei să le impui și să te impui, ca să…

Moldova evlavioasă și întreaga Românie ortodoxă s-au bucurat, în veacul trecut, aflat mai bine de 50 de ani…

Mergând odată Avva Macarie prin pustie, a aflat craniul unui popă idolesc și, clătinându-l cu toiagul de finic,…

Dacă ucenicul nu păstrează taina (spovedaniei), apoi Taina, iarăși, este aproape anulată. Fiindcă dacă începe ucenicul să spună:…

„Omul trebuie să se sfințească, nu să se coboare în animalitate.” Părintele Petroniu Tanase Dacă vrem să ne…

Suntem mai săraci aici, pe pământ, și mai bogați în Cer. Am pierdut un duhovnic, un rugător, un…

Pentru ce avem nevoie de părinte duhovnicesc? Pentru ca prin ajutorul lui să păşim nerătăciţi şi să ajungem în…

În acest cuvânt de folos, Părintele nostru Stareț Ștefan Nuțescu, de la Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu,…