
Sfântul Maxim, simbol al mărturisirii lui Hristos
Alături de Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Maxim Mărturisitorul reprezintă un punct de reper important în teologia Bisericii primului…

Alături de Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Maxim Mărturisitorul reprezintă un punct de reper important în teologia Bisericii primului…

Cel care vede chiar urmă de ură în inima lui faţă de orice om şi faţă de orice…

Atunci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și-a deschis gura nestricăcioasă și preacurată și le-a spus: „Voia Fiului și Dumnezeului…

După ce, din nou, Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Maicii Domnului, de data aceasta, mutarea sa la Ceruri,…

Sfântul Maxim Mărturisitorul, numit uneori Maxim de Chrysopolis, este una dintre personalităţile remarcabile ale Răsăritului ortodox, care exprimă…

Capetele despre dragoste ale Sfântului Maxim Mărturisitorul sunt una dintre cele mai frumoase scrieri filocalice. Condensând multe gânduri…

Cine, neavând Cuvântul dumnezeiesc în adâncul inimii, va putea el singur să răstoarne vicleșugurile nevăzute ale fățărniciei celei…

Sfântul Simeon Noul Teolog învață că virtute este să își dorească cineva să se săvârșească voia lui Dumnezeu…


Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu poate să nu iubească şi pe tot omul ca pe sine însuşi,…

Sărbătorirea de peste an a unuia dintre cei mai profunzi teologi ai Bisericii, Cuviosul Maxim Mărturisitorul, ne așază…

Dacă pofteşte cineva ceva, se luptă ca să şi dobândească. Dar dintre toate bunurile şi lucrurile vrednice de…