
Sfântul Ierarh Spiridon


Iertarea greşiţilor noştri
Nimic nu ne va ajuta nouă dacă nu vom înţelege că trebuie să fim blânzi şi îngăduitori faţă…

Cântare de laudă la Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei, Făcătorul de Minuni
Soare luminos al paradisiacului Cipru Şi slăvit luminător al Bisericii, Sfântul Spiridon apărător al ortodoxiei a fost, Simplu…

Spiridon, Sfântul care își părăsește racla
Sfântul Spiridon este cinstit de Biserică pe 12 decembrie. Spiridon este Sfântul care pleacă periodic din raclă, pentru…

Corfu – Insula Sfântului Spiridon

Viaţa celui între Sfinţi Părintelui nostru Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni
Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născîndu-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi…

Minunea cu cărămida a Sfântului Spiridon
Între Sfinții care au participat la Sinodul I Ecumenic a fost și Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei. Sfântul Spiridon a…
Sărbătorile. Sfântul Spiridon
O arătare minunată a Sfântului Spiridon
Din Patericul nescris al Sfântului Munte Cu câteva decenii mai în urmă, la Chilia Sfântului Spiridon, care se…

L-am văzut pe Sfântul Spiridon…
Cazul pe care-l descriu, pentru care este de acord și soțul meu, a constituit pretextul deschiderii inimilor noastre…
