
Atenția din timpul rugăciunii
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri, Cartea a Zecea, Cap. XI-XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp.…

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri, Cartea a Zecea, Cap. XI-XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp.…


Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână care pe Dumnezeu-Cuvântul, cu oamenii, prin…

Noi trebuie în mod hotărât să ne luptăm cu răspândirea minții noastre. În legătură cu aceasta, mult ar putea să…

Cercetează-mi sufletul Şi vindecă-mi rănile, Deschide-mi ochii sufletului, Pe care i-au închis păcatul, neascultarea, îndepărtarea. Iubeşte-L pe Acesta,…

Preot Ioan Istrati Spre exemplu, schimbă mințile cele slabe, să confunde creatura cu Creatorul, să adore carnea, nu…

În vremea suferinței și a durerilor, omul simte mai mult nevoia să strige către Dumnezeu, ca și psalmistul:…

Avem pe Sfânta Irina Hrisovalantou, care în ciuda faptului că era femeie și firea ei era mai slabă…

Constantin Tuleașcă este unul dintre cei mai importanți neurochirurgi din lume. La 43 de ani, ieșeanul a fost…

Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de Cale, Eu cad neputincios, stăpâne, În faţa strălucirii Tale. În…

E foarte important să știi să te rogi. De multe ori și noi călugării, stăm în mănăstiri și…

Biserica noastră Ortodoxă prăznuiește cu mare cinste, în ziua de 2 februarie, la 40 de zile de la…