
Împreună cu Hristos, traversăm marea vieții spre limanul mântuirii
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii) Potrivit relatărilor evanghelice, Mântuitorul, după ce a…

Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii) Potrivit relatărilor evanghelice, Mântuitorul, după ce a…

Există situații în care lucrurile s-au încurcat rău și, odată ajunse acolo, tentația firească e să le dezlegi…

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim…

Teodora: Locuiesc în acelaşi apartament cu soacra mea şi vă spun că peste tot îşi bagă nasul. Iese…

Pentru Amma Sincletica, contextul nu este decât zgomotul de fond peste care se întâmplă viața. Noi, în general,…



Părintele Vichentie Mălău, unul dintre mentorii Cuviosului Cleopa de la Sihăstria, a trecut la viața veșnică în urmă…


Părintele Dometie Manolache de la Mănăstirea Râmeț din Ardeal a fost canonizat cu titulatura oficială Sfântul Cuvios Dometie cel…

– Ce face sora ta? Cum o duce cu soţul ei? – Părinte, am auzit că are greutăţi,…

Fiica mea iubită, Fotini! Suflețelul meu dumnezeiesc și sfințit, îți doresc să fii bine! Copilașul meu, micul fluturaș,…