
O mare minune a Sfântului Nectarie de Eghina: vindecarea Starețului Nectarie Vitalis
Părintele Nectarie Vitalis, foarte cunoscut în Lavrio pentru faptele lui şi pentru mila faţă de cei sărmani şi…

Părintele Nectarie Vitalis, foarte cunoscut în Lavrio pentru faptele lui şi pentru mila faţă de cei sărmani şi…

Martori oculari, laici și Sfinţi, oameni din vechime care l-au lăudat pe Sfântul Dimitrie, cum ar fi Ioan…

Preot Ioan Istrati În vară vine la Biserică la noi o familie din București. Îngenunchează și le citim…

Preot Ioan Istrati O mămică îmi scrie, mă caută la telefon. Are cancer (carcinom) la sân și e…

Pe data de 16 octombrie, fetița mea a fost operată a doua oară la cap. Ea a avut…

În fiecare an, credincioșii ortodocși de pretutindeni îl cinstesc, în ziua de 20 octombrie, pe Cuviosul Gherasim din…

De ani și ani, trăiesc bucuria de a păși cu sufletul în marea de har dăruită de toamna…

Părinte, vă scriu Sfinției Voastre, întrucât eu nu sunt urmărită de atâția oameni și cuvintele mele ar rămâne…

Închei ziua cu o mărturie emoționantă așa cum am promis. Este vorba despre o familie care zilele acestea…

Dragul meu Părinte Alexandru, nu aveți cum să mă țineți minte. Am fost la dumneavoastră în pandemie. Era…

Părinte, vreau să dau şi eu marturie despre o minune făcută de Cuvioasa Parascheva chiar în ajunul zilei…

Doamne ajută! Vreau să aștern și eu minunea pe care Cuvioasa Parascheva a făcut-o pentru mine chiar în…