
De unde cunoaştem noi că este viaţă după moarte?
De acolo, că Domnul Hristos Însuşi ne-a arătat aceasta, cu al Său cuvânt, cu a Sa Înviere, cu…

De acolo, că Domnul Hristos Însuşi ne-a arătat aceasta, cu al Său cuvânt, cu a Sa Înviere, cu…

Sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă la 22 octombrie, dar şi la 4 august, Sfinţii şapte tineri din Efes, cunoscuţi…

Cuvântul Părinților Bisericii ne introduce în lumea Împărăției lui Dumnezeu. Intensitatea la care ne străduim să trăim viața…

Credința în înviere și în viața veșnică este definitorie pentru religia creștină. În cadrul celei mai importante manifestări…

Moarte şi Înviere! Două noţiuni care ne copleşesc ori de câte ori citim sau auzim de ele. În…

După multe încercări, se pare că primăvara se-ntoarce acasă. Vânturile ce odinioară oftau prelung pe la ferestre s-au…

După ce Sfântul a ieşit de la împărat şi s‑a întors la ale sale, a fost primit în…

Preot Ioan Istrati Îmi scrie o doamnă credincioasă. Fata duhovnicului ei a născut o fetiță la 7 luni,…

Preot Ioan Istrati Evanghelia Învierii fiului văduvei din Nain este o parabolă tulburătoare despre viaţă şi moarte, despre…

Unul dintre bătrânii contemporani cei mai iubiți ai Sfântului Munte, Starețul Iosif Vatopedinul, a adormit în Domnul de…

Mitropolitul Anthony Bloom Dacă există un eveniment din viața lui Hristos care să intre sub percepția noastră, acesta…