
Țărâna devine rudenie a lui Dumnezeu
Bunul și Preabunul nostru Dumnezeu, luând pământ și făcând tină, a creat un vas de țărână, pe om,…

Bunul și Preabunul nostru Dumnezeu, luând pământ și făcând tină, a creat un vas de țărână, pe om,…

Am primit scrisoarea ta, fiul meu, și-ți răspund la toate cele pe care mi le-ai scris. Întrebi cine…

Am făcut Paştile în afara Bisericuţei noastre, sub trei portocali şi un smochin. Am săvârşit Liturghia singuri, în…

Va părea de necrezut cât de exigent era în privinţa păstrării tăcerii, mai ales faţă de oamenii din…

Stareţul răspundea cu râvnă la toate scrisorile pe care le primea. După privegherea de zece ore pe care…

Odată m‑a văzut un ieromonah care obişnuia să vină la Stareţ ca să‑şi mărturisească gândurile şi să‑i ceară…

Cât de mult m‑a ajutat această poruncă de a păstra tăcerea! „Când vei ieşi din sihăstria noastră, îmi…

În ajunul primului meu Post Mare, adică în Duminica Lăsatului sec de brânză, Stareţul îmi spune: – Vino…

Urmăriți o conferință susținută de Pr. dr. Daniel Isai, inspector Eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, doctor în teologie…

În acest clip, aflăm despre primele zile ale Cuviosului Iosif Isihastul în Sfântul Munte Athos și despre asceții…

Fiul meu preaiubit, sufletul meu! De ce te laşi cuprins de întristare? De ce deznădăjduieşti? De ce te…
