
Apostolul zilei (Romani 2, 28-29; 3, 1-18)
Fraților, nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici adevărata tăiere împrejur nu este cea…

Fraților, nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici adevărata tăiere împrejur nu este cea…

Fraților, Sfinții toți, prin credință, au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor,…

Fraților, har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos! Mulțumesc întâi…

Fraților, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruși…

Fraților, precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoștință, așa și Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor…

Fraților, mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea și peste toată nedreptatea oamenilor care țin…

Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu, pe care…

Fraților, altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii! Pentru că roada…

În zilele acelea, când a sosit ziua Cincizecimii, Apostolii erau toți împreună în același loc. Și din cer,…

În zilele acelea, noi, cei ce eram cu Pavel, după ce am scăpat de pe corabie, am aflat…

În zilele acelea, după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe…

În zilele acelea, regele Agripa și Berenice au sosit la Cezareea, ca să salute pe Festus. Și, rămânând…