PEO și Sfântul Ioan Rusul

Preot Ioan Istrati

În august, eram la Biserică. Trebuia să plec la o sfeștanie. Când mă bag în mașină, oprește o altă mașină lângă mine.

– Părinte, am venit de la București. Vă rugăm, nu ne lăsați.

M-am întors în Biserică, mi-am pus veșmântul și le-am făcut rugăciuni. 

Aveau un copilaș de 5 ani, cu spectru autist. Nu vorbea. Părinții mi-au spus că e foarte activ, obrăznicuț și face multe prostioare, așa că e imposibil să îl ducă la o grădiniță. Se temeau că va plânge și va zbiera la rugăciune. Am zâmbit copilului, i-am dat Crucea mare de metal, m-am jucat cu el. 

Incredibil, dar a stat foarte cuminte și i-am citit rugăciunile. I-am dat fesul Sfântului Ioan Rusul să-l pupe. 

I-am zis:

– Voinicule, ce vrei să te faci când vei fi mare? 

Mama a zis că nu vorbește. Dar copilul a vorbit:

– PEO. 

– Preot, am zis, și copilul a zâmbit și a dat din cap. 

– Ei bine, Peo va vorbi de n-o să vă vedeți. 

– Părinte, are autism, doctorii au zis că nu va vorbi. 

N-ați vorbit cu doctorul care trebuie. Decât acum. Cu Sfântul Ioan Rusul. 

Mama cu lacrimi în ochi a dat din cap. Le-am dat ulei de la candela Sfântului Ioan. Au plecat fericiți. 

A doua zi – după mărturia mamei – copilul a început să vorbească cuvinte după cuvinte. Tot mai multe. Apoi fraze scurte. Părinții erau într-al nouălea cer. 

Mi-au scris să mulțumească Sfântului Ioan și să mă roage să continuăm împreună rugăciunea. Copilul vorbește, dar mai are neastâmpărul din trecut. 

Mulțumim, Sfinte Ioane! Ești un scump.