Părinți și copii

Starețul, când era acuzat că vatămă Biserica prin faptul că nu primește vrednicia de episcop, ca apolo­gie pentru lucrarea sa, dezvăluia una din cele mai mari ofrande pe care a adus-o Bisericii. Faptul că a convins multe perechi, care hotărâseră să nu facă mai mult de unul sau doi copii, să dobândească și alții.

*

Starețul nu mustra pe părinți pentru micile neorânduieli ce le făceau copiii lor în timpul diferitelor slujbe. Ci dimpotrivă, accentua:

– Cum este logic, pe deoparte, să cerem de la pă­rinții evlavioși să facă copii și pe de alta, să le interzi­cem să vină cu ei la Biserică?

Odată, un puști și-a exprimat entuziasmul când l-a văzut pe Stareț și a spus părinților lui:

– Părintele acesta și lasă și dă!

Se referea la faptul că Starețul îl lăsa să facă micile lui zburdălnicii fără să-l certe și-i dădea și câte-o cio­colată.

În sertarul mesei unde mărturisea Starețul avea întotdeauna ciocolate, absolut necesare pentru cei mici, care mergeau să-i spună păcatele lor: că au înțepat pe frățiorul lor sau că i-au furat trei bucăți de cartof prăjit din farfurie. Starețul, îndată ce aceia îngenuncheau sub epitrahilul său, le citea rugăciunea de iertare.

*

Nicio vârstă n-a rămas lipsită de grija părintească a Starețului.

„Într-o dimineață, își aduce aminte un fiu duhovnicesc de-al său, i-am telefonat și l-am întrebat dacă mă poate primi pentru puțin.

– Dacă vrei, vino înainte de ora unsprezece, ca să te văd pentru puțin. La ora unsprezece aștept pe mi­tropolitul… care va rămâne destul ca să discutăm o oarecare problemă.

Am mers către ora zece și jumătate. Mi s-a spus:

– Are pe cineva în biroul său în momentul acesta. Așteptați puțin.

După vreo douăzeci de minute se deschide ușa și iese Starețul însoțit de doi copii, un băiat și o fată, între zece și doisprezece ani. M-a văzut și mi-a spus:

– Bine ai venit! Hai înăuntru!

Copiii i-au sărutat mâna și au plecat. Dar fiindcă eu eram învăluit de gânduri, Starețul mi le-a împrăștiat zicând:

– Săracii copii! Sunt roadele unei familii care în aceste clipe se destramă.

Această întâlnire de câteva minute mi-o aduc aminte mai bine decât altele ce au ținut poate și ore”, spune povestitorul întâmplării.

Extras din cartea Crâmpeie de viață – Arhim. Epifanie Teodoropulos, Editura Evanghelismos.