Nu știi că în Sfântul Munte Maica Domnului trece, în fiecare noapte, pe la mănăstiri și pe la chilii să vadă ce fac monahii?

La câteva luni după ce i S-a arătat Hristos, Cuviosului i s-a mai întâmplat încă un fapt dumnezeiesc, în vremea când asculta citindu-se troparul „Marie, Maica lui Dumnezeu, care ești sălaș al bunei miresme”[1].

Era ajunul praznicului Cinstitei Cruci și venise în vizită la el un diacon tânăr. De îndată ce Starețul l-a văzut, i-a spus în glumă: „Bine ai venit, Părinte diacon! Chiar îmi lipsea un diacon pentru hram. Am invitat un episcop, o să vină și psalți aleși, am comandat și o sută de kilograme de pește pentru trapeză”. La sfârșit, i-a spus: „Să rămâi diseară aici. O să facem priveghere și de dimineață o să vină, de la Stavronikita, preotul pentru Dumnezeiasca Liturghie”.

Au făcut ordine și curățenie și la ora cinci după-amiază au început privegherea cu metanierul, Părintele Paisie în chilia sa, iar diaconul în micul arhondaric.

Din oră în oră, Cuviosul bătea în perete și îl întreba: „Ești bine? Dormi?”.

Pe la ora unu după miezul nopții l-a chemat să citească Rânduiala Sfintei Împărtășiri în Bisericuță. L-a pus în singura strană care era acolo și i-a dat o lumânare, ca să vadă să citească. El stătea alături și, înainte de fiecare tropar, făcea câte o metanie până la pământ, înălțându-și mâinile la rugăciune și spunând cu umilință stihul: „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!”.

Când diaconul a început să citească troparul Născătoarei de Dumnezeu de la Cântarea a cincea, „Marie, Maica lui Dumnezeu, care ești sălaș al bunei miresme”, a auzit un zgomot ușor, ca o adiere de vânt. Îndată Bisericuța luminată numai de candele, în care era aproape întuneric, a fost luminată de o lumină puternică și în aceeași clipă candela Maicii Domnului a început să se miște ușor, ca un pendul, în vreme ce candelele celelalte au rămas nemișcate.

Diaconul s-a întors cu uimire spre Părintele Paisie, care i-a făcut semn să tacă. Mai mult de o jumătate de oră, diaconul n-a mai citit. Privea uimit candela Maicii Domnului mișcându-se frumos, Biserica plină de lumină și pe Cuviosul care stătea aplecat până la podea, cu mâinile încrucișate pe piept.

La un moment dat, s-a hotărât singur să continue să citească. După puțin timp, lumina a dispărut și candela a încetat să se miște.

Când slujba s-a terminat și au ieșit din Bisericuță, Cuviosul era schimbat duhovnicește și nu vorbea. S-au așezat în micul hol fără să scoată vreun cuvânt. Diaconul însă n-a mai răbdat mult timp și l-a întrebat:

— Gheronda, ce a fost aceasta? Ce s-a întâmplat?

 — N-a fost nimic, a spus Starețul.

 — Cum, Gheronda, să nu fi fost nimic?

— Nu a fost nimic, i-a spus iarăși. Nu știi că în Sfântul Munte Maica Domnului trece, în fiecare noapte, pe la mănăstiri și pe la chilii să vadă ce fac monahii? Ei, a trecut și pe aici, a văzut doi smintiți care citeau și a mișcat candela ca să-i heretisească.

Până să vină preotul pentru Dumnezeiasca Liturghie, Cuviosul i-a povestit și alte întâmplări dumnezeiești. Cu altă ocazie însă i-a destăinuit că în acea noapte o văzuse și pe Maica Domnului.

[1] Troparul Născătoarei de Dumnezeu de la Cântarea a cincea a Canonului din Rânduiala Sfintei Împărtășiri.

Extras din Sfântul Paisie Aghioritul– Editura Evanghelismos.