Învață-te să te rogi. Cu adevărat

Preot Ioan Istrati 

Deseori, în convorbirile cu credincioșii și mai ales la Spovedanie, aud următoarea frază: mă rog, Părinte. Dimineața și seara zic Tatăl nostru. 

Fraților, asta nu e rugăciune. E datorie stearpă, canon fără suflet, bifă a obișnuinței. 

Rugăciunea e respirația Duhului Sfânt în noi. E zbaterea de inimă în prezența Celui infinit întru iubire. E smerenia de prunc a îmbrățișării cu El. E dorul nesfârșit și necuprins de a-L mai vedea o dată în suflet. E o moarte și o înviere. O moarte a sinelui și o Înviere în viața și Trupul Lui. 

Rugăciunea trebuie să fie continuă. Pavel cel dumnezeiesc a zis: Rugați-vă neîncetat. Creștinii și călugării mai ales au pus în aplicare pe toată viața acest sfat. Rugăciunea inimii ca respirație necontenită a ființei în Cuvântul cel dulce al lui Dumnezeu a fost culminația acestei vocații de rugăciune. 

Trebuie să cauți să te rogi. O secundă de ai avea să o șoptești în inima Celui preaînalt. Un minut la semafor să fie o dăruire de sine. Un răstimp înainte de a adormi să se umple sufletul de dulceața cea infinită a vorbirii cu Tatăl nostru. 

Viața e răstimpul între două Împărtășiri cu El.

Când ești prea devreme undeva, Dumnezeu te-a chemat să stărui cu mintea în El. Când ești întârziat, calibrează-ți ființa în susurul rugăciunii. Când aștepți la rând, asteaptă-L pe Dumnezeu. Când privești pe cineva, încearcă să-L vezi prin ochii lui Hristos. Când te bucuri, saltă de dragul Lui. Când plângi, înmiresmează-te de suferințele Lui. Când legeni un bebeluș, ia o picătură din gingășia Maicii Domnului. Mai ales bebelușul din inimă. 

Asta e rugăciunea. E unirea cu El. Așteptarea Lui. Șoapta Lui în tine. 

Că noi nu știm să ne rugăm, spune dumnezeiescul Pavel, ci Însuși Duhul Sfânt Se roagă în noi cu suspine negrăite. 

Învață-te să te rogi. 

Cu adevărat.