Imnul de recunoştinţă către Dumnezeu

redare prin sinteză vocală

Cereasca bunătate
Văzând la orice pas,
Îmi stă uimită mintea
Şi gura fără glas.

Din căile pierzării
Stăpâne, mă fereşti
Şi „arma otrăvită”
A celui rău zdrobeşti.

Iar când „cosorul morţii”
S-apropie turbat,
Răbdarea Ta îl ţine
De mine depărtat.

Vrăjmaşii cei din lume,
Când sapă groapa mea,
Îi faci întotdeauna
S-alunece în ea.

Când paşii mei Stăpâne
Se clatină, slăbind,
A Tale mâini – cu milă –
Spre mine se întind.

Când rănile din suflet
Sunt grele de purtat,
Tu, sârguind – cu darul –
Le vindeci minunat.

A inimii durere
Tu singur doar o vezi
Şi când mă biruieşte
Atunci o uşurezi.

Pe-ale mele neputinţe
Le porţi neîncetat
Precum povara crucii
De voie ai purtat.

Deşi mai mult ca alţii
Sunt vinovat mereu,
Dar altul decât Tine
Nu-mi este „Dumnezeu”.

Cunosc că am la suflet
Veşmântul întinat,
Dar a credinţei taină
La nimeni n-am trădat.

Şi dacă eu, din fire
Slăbind, mă poticnesc,
Dar Sfânta mântuire
Eu tot nădăjduiesc.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul- Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină.