Hristos și frica demonilor

Preot Ioan Istrati 

Demonii aciuați în oameni pervertesc, dezbracă de rușine, rănesc, îngrozesc sufletul, droghează cu plăcere, amețesc mintea, dau iluzia unei fericiri găunoase, umplu inima de mândrie, murdăresc cu ură, însingurează, orbesc ochii sufletului, paralizează zborul ființei către Dumnezeu, zidesc ziduri între om și Creator. 

Ceea ce e fascinant e că dracilor le e frică de iad. Îi arde cumplit genunea, le e groază de mama dracului, tremură de cutremurul infernal. Îl roagă pe Hristos să nu îi trimită în adânc. Abisul pierzării îi face să se înfioreze. Le e bine aici pe pământ, hrănindu-se din suferința pe care o provoacă sufletelor nenorocite de păcat. Dracii sunt în concediu de plăcere pe pământ. Au aici tot ce-și doresc. Plăcere, perversitate, ură, invidie, crimă, batjocură, singurătate. Un festin pe cinste. 

Și iarăși faptul că se roagă de Mântuitor să îi trimită în porci. Și așa aflăm că și animalele pot fi posedate de demoni. Și dacă le drăcuim, intră cel rău în ele că nu se pot apăra. 

Și ultima idee. Imediat ce intră demonii în porci, aceștia din urmă se aruncă în mare. Și pier. Demonul este creatorul sinuciderii. El taie rațiunea vieții din om (și animal), deformează ființa, o umple de durere, trimite la moarte, se hrănește din ea. În acest sens sinuciderea nu e doar disperare sau problemă psihică, ci una duhovnicească. E posedare de duhul morții veșnice și trebuie eradicată prin Împărtășirea deasă cu Izvorul vieții, în Euharistie.