Frigul Sfântului Ioan

Preot Ioan Istrati 

Azi stăteam la rugăciune în Biserică. Trecuse Sfântul Maslu, obositor, căldura de pe lume. Unele femei credincioase trăgeau patrafirul să-l sărute până mă sufocau. Acuma se răcorise un pic în Biserică. Preoții făceau rugăciuni la oameni. 

Vine un pui. Cam la 5-6 ani, frumos picat din soare, cu niște ochi imenși. Eu nu m-am uitat care sunt părinții lui. Erau acolo câțiva oameni. Își face Sfânta Cruce și se așează în genunchi. 

Eu îl întreb: ce faci puiule?

Copilașul foarte sobru, cu un glas rar, foarte expresiv:

– Fac foarte bine. Sunt Ioan și nu puteam vorbi deloc. De frică. Mama și cu tata s-au rugat. Și eu m-am rugat. Și acum pot vorbi foarte bine. 

Am rămas paf. Am strâns din ochi.

În spate, părinții plângeau. I-am recunoscut. Veniseră cred acum doi ani. Copilul era foarte agresiv, nu vorbea deloc, nici măcar mama. Cu chiu cu vai i-am zis câteva frânturi de rugăciuni. 

– Părinte, am venit să mulțumim Sfântului Ioan Rusul pentru darul vorbirii pentru acest prunc. Am făcut doi ani canonul cu Paraclisul și Acatistul Sfântului Ioan.

Le-am zis rugăciuni. Apoi i-am zis pruncului în șoaptă: cum te-a vindecat Sfântul Ioan?

El a zis:

– Simplu. A venit seara când dormeam, m-a atins pe față ca o răcoare așa. Eu m-am speriat. Am început să plâng. Am strigat: mama, nenea ăsta a venit și mi-a suflat frig în față. 

Mama a zis:

– Părinte, am leșinat. Copilul nu mai vorbise niciodată și acum o frază întreagă. 

Eu:

– Vorbise în taină cu Sfântul Ioan.

– Părinte, el e preoțelul casei. Are cădelniță, o pătură tăiată în care intră ca într-un veșmânt. Toată ziua cântă Sfinte Dumnezeule. Dă cu tămaie. Și vorbește perfect. Educatoarea nu l-a primit că e autist, până s-a dus și i-a zis: doamnă educatoare, vă rog frumos să mă primiți. 

Am îmbrățișat copilașul minunat. Și i-am mulțumit Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfântului Ioan Rusul, dulcele logoped și chirurgul de lumină. 

Slavă lui Dumnezeu.

Doamne, dă-ne frigul Sfântului Ioan!