Articole duhovnicești2 min citire

„Fără oameni, planeta ar fi fantastică”? Mesajul tulburător rostit la Untold

redare prin sinteză vocală

„Fără oameni, această planetă ar fi fantastică”.

Nu citez din vreun proces-verbal al unui regim totalitar, ci din discursul „spiritual” rostit de Sadhguru, un „maestru yoghin”, pe scena festivalului Untold de la Cluj, chiar de praznicul Schimbării la Față.

Nu, dragilor, fără oameni planeta nu ar fi mai bună, planeta și-ar rata definitiv scopul! Pentru că lumea a fost creată de Dumnezeu din dragoste față de om, ca un dar de inestimabilă valoare pentru cea mai de preț creație a Sa!

Chiar dacă omenirea ar fi alcătuită exclusiv din ființe umane care și-au ratat vocația de a fi bune, înțelepte, înțelegătoare sau iubitoare, întregul univers ar fi de mai puțin preț în ochii lui Dumnezeu decât sufletul celui mai ticăloșit om!

Mântuitorul ne spune: „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26). Întregul univers nu prețuiește cât un singur suflet, oricât de păcătos ar fi acesta.

Și, în loc să ne împărtășim de dragostea și delicatețea lui Dumnezeu, ascultăm mesaje pseudo-spirituale, care nu doar că nu ne ajută, ci pot conduce la o gravă estompare a discernământului între bine și rău, între lumină și întuneric, între viață și moarte.

Dar, după batjocorirea simbolurilor religioase creștine de la Untold de anul trecut, la ce ne puteam aștepta în acest an?

Preot Adrian Agachi