Articole duhovnicești2 min citire

Cuviosul Paisie Aghioritul și profesorul de fizică

redare prin sinteză vocală

Altădată, printre închinători era și un profesor de fizică, care, la examenele de trecere în clasa a doua de liceu dăduse probleme grele, astfel încât cei mai mulți elevi au scris de nota 8 sau 9, nota de trecere fiind 10. Profesorul s-a aflat într-o situație dificilă și, în cele din urmă, celor care făcuseră de 9 le-a pus 10, în vreme ce pe cei care făcuseră de 8 nu i-a trecut, urmând să dea din nou examen în septembrie.

Îl mustra însă conștiința și s-a dus să-l întrebe pe Părintele Paisie.

Așadar, pe când stătea împreună cu ceilalți, l-a auzit deodată pe Stareț spunând: „Am să vă spun acum ceva și despre discernământ. Să dăm un exemplu. Să presupunem că niște elevi au scris de 8 și de 9 la examen. Vă întreb: ce trebuie să facă profesorul?”.

Ceilalți nu știau ce să răspundă, în vreme ce profesorul asculta mut de uimire. „Să vă spun care este soluția, a continuat Cuviosul. Dacă îi trece pe toți, pare că arată dragoste, însă cei care s-au străduit mai puțin vor deveni leneși, iar aceasta nu le-ar fi de folos. Discernământul spune: pe cei care au făcut cam de 9 și s-au apropiat de nota de trecere, să-i treacă. Pe ceilalți să-i lase să citească și în timpul verii. Discernământul este un lucru dificil și este nevoie de luminare dumnezeiască. De aceea, să cereți de la Dumnezeu să v-o dea”.

Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.