
Cum a scăpat înţeleptul Solomon de iad
Când s-a pogorât Domnul Iisus Hristos la iad ca să sloboade sufletele drepţilor, în iad, ceva mai la…

Când s-a pogorât Domnul Iisus Hristos la iad ca să sloboade sufletele drepţilor, în iad, ceva mai la…


Mă întrebi de ce avem nevoie de un Dumnezeu, de ce ar trebui ca El neapărat să existe.…

În vremea aceea s-au adunat Apostolii la Iisus și I-au spus toate câte au făcut și au învățat.…

Fraților, înainte de venirea credinței, noi eram păziți sub Lege, fiind închiși pentru credința care avea să se…

Arhimandritul Hrisostom provenea din istoricul ținut Mani, Peloponez, dincolo de apele strâmtorii Corintului și de cetatea peste a cărei…


A venit odată Avva Ammon într-un loc pentru a gusta ceva. Și era acolo un frate care avea…

În vremea aceea, a chemat Iisus pe cei doisprezece Ucenici ai Săi și a început să-i trimită doi…

Fraților, ca un om grăiesc: Nici testamentul întărit al unui om nimeni nu-l strică sau îi mai adaugă ceva.…


De ce vă plângeți voi, athoniții? Și de ce sunt mâhnite sufletele voastre? Vă strâmtorează oamenii? Priviți la…